Articol de GSP - Publicat vineri, 29 mai 2009 00:00
Cazul dinamovistului Marius Niculae a fost amânat joi de Comisia de Disciplină a FRF din cauza faptului că fotbalistul nu ar fi avut timp să-şi construiască apărarea, deşi Unirea Urziceni a depus memoriu în acest sens încă de luni, au declarat vineri, pentru agenţia NewsIn, surse din cadrul FRF.
La prima şedinţă, de miercuri, membrii au decis să amâne luarea unui verdict până joi, deoarece jucătorul nu fusese citat pentru a-şi putea pregăti apărarea în acest caz, conform cererii grupării dinamoviste. "S-a încercat judecarea în regim de urgenţă, dar Dinamo a făcut un memoriu pe baza faptului că jucătorul nu a fost eliminat şi nici nu i s-a reţinut carnetul în acel meci. A motivat faptul că jucătorul nu a putut să îşi pregătească apărarea în acest caz", susţin surse din cadrul Comisiei de Disciplină.
La şedinţa de joi s-a luat aceeaşi decizie, amânarea. De data aceasta pentru săptămâna viitoare, pe 3 iunie, astfel că atacantul va putea evolua în meciul cu FC Braşov. Motivul a fost acelaşi, faptul că Niculae nu şi-a pregătit apărarea deoarece timpul a fost foarte scurt. "Noi avem în regulament obligaţia să judecăm până la prima etapă după comiterea infracţiunii, dar cum nu i s-a oprit carnetul şi nu s-a putut lua legătura cu jucătorul, s-a decis o nouă amânare", declară sursa din FRF.
NewsIn

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei