FOTBAL  »  Superliga  »  UNIVERSITATEA CRAIOVA

Jucătorii Craiovei s-au bătut în vestiar după eşecul cu FC Vaslui! :O

Articol de GSP - Publicat vineri, 12 iunie 2009 00:00

La finalul jocului decisiv pentru un loc în Europa, pierdut miercuri pe teren propriu în faţa lui FC Vaslui (0-1), junii Craiovei n-au mai rezistat presiunii şi s-au luat la bătaie chiar în vestiar, după cum scrie astăzi cotidianul Cancan.

Lotul "leilor" a fost împărţit astfel în două tabere: Dorel Stoica împreună cu australienii, împotriva fraţilor Costea, Njock şi Wobay. Totul a pornit de la nemulţumirea primilor, care au început să adreseze injurii la adresa lui Mihai şi Florin Costea pentru că aceştia joaca numai pentru ei şi niciodată în interesul echipei.

De aici şi pînă la o încăierare în toată regula nu a durat mult, cei implicaţi fiind cu greu stăpîniţi de ceilalţi colegi aflaţi în vestiar. Altfel, nici finanţatorul echipei, Adrian Mititelu, nu a avut parte de mai multă linişte, acesta fiind păzit de jandarmi întreaga noapte de miercuri spre joi la sediul biroului său de furia fanilor olteni, care îl acuzau de vînzarea partidei cu FC Vaslui.

Citește și:
Universitatea Craiova - Rapid »  Dobre, OUT din primul 11 + Suporterii olteni au așteptat echipa în stradă cu torțe și fumigene
Superliga
Universitatea Craiova - Rapid » Dobre, OUT din primul 11 + Suporterii olteni au așteptat echipa în stradă cu torțe și fumigene
Noile calcule la titlu în Serie A, după rezultatul din Verona - AC Milan » Două scenarii pentru Cristi Chivu
Campionate
Noile calcule la titlu în Serie A, după rezultatul din Verona - AC Milan » Două scenarii pentru Cristi Chivu
Mama jucătorului a intrat pe teren și l-a amenințat pe arbitru: „Vrei să nu mai arbitrezi în viața ta? Nu știi cu cine te pui, poate îți f*t o sticlă în cap!”
Superliga
Mama jucătorului a intrat pe teren și l-a amenințat pe arbitru: „Vrei să nu mai arbitrezi în viața ta? Nu știi cu cine te pui, poate îți f*t o sticlă în cap!”
Primul nume mare care critică numirea lui Gică Hagi: „Nu știu dacă are capacitatea de a fi selecționer”
Nationala
Primul nume mare care critică numirea lui Gică Hagi: „Nu știu dacă are capacitatea de a fi selecționer”
Hidroelectrica redeschide accesul către un celebru monument
Profit.ro
Hidroelectrica redeschide accesul către un celebru monument
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

O mai recunoști? La 41 de ani, fostul sex-simbol din tenisul feminin e mai în formă ca niciodată: „Abia aștept să revin!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Comentarii (27)
vasile_00
vasile_00  •  15 Septembrie 2009, 15:35
Postat de pe 13 Iunie 2009, 15:03

Roman ala de la brasov e cu mult peste infatuatul ala de costea.Adu-ti aminte cand ati egalat in ultimile minute ce atitudine a avut fata de proprii colegii.Nu a fost blat cu vaslui-ul ci si-au aratat limitele,ca nu pot face fata uni meci vital.BV daca nu se impiedica de voi sau de galati era in EUROPA L dar asta e is bucuros ca voi stati iar acasa

Daca nu te pricepi la fotbal macar taci!!! Nu numai ala a fost blat ci si ultimele doua meciuri din Ghencea!!! Limitele si le-au arata aseara la Iasi, insa una e sa nu-ti iasa nicio faza (aproape) cum trebuie si alta e sa nu vrei sa-ti iasa!!!

vasile_00
vasile_00  •  15 Septembrie 2009, 15:32
Postat de stel1stu pe 12 Iunie 2009, 11:25

daca s-au batut in vestiar se explica faptul ca echipa craiovei nu este profesionista si iar se explica faptul ca nu are performante si nu va avea ... poate cu o conducere serioasa fara vodka balaci ... poate cu un conducator care sa stie ce vrea nu ca nea mititelu ... poate cu jucatori profesionisti nu gen fitzosul costea...cu munca gen urziceni...luat tot de la zero ..poate poate peste vreo 100 ani sa se mai faca treaba la craiova...pana atunci traiti din amintirile cu zoli crisan si cartu

Iar te-ai gasit tu sa comentezi? Ai tai au fost profesionisti cand si-au taiat mainile in hidranti la Bistrita?

 •  17 August 2009, 10:59

nu aveau nicio sansa contra lu N`Jock :)))

Vezi toate comentariile (27)
Comentează
Close
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!