FOTBAL  »  Superliga  »  CALCULE

CFR 2009-2010

Articol de GSP - Publicat marti, 16 iunie 2009 00:00

Paszkany vrea să-şi păstreze cu orice preţ vedetele pentru ca echipa feroviară să atace grupele Europa League un nou titlu de campioană în sezonul viitor

CFR şi-a făcut calculele pentru sezonul viitor. Victoria de la Tîrgu-Jiu a readus optimismul în Gruia. Cu 3 trofee din 4 în ultimele două sezoane, Clujul vrea să păstreze semnul zodiacal al succesului. Ce planuri are Paszkany pentru sezonul viitor?

1. Păstrarea vedetelor care au avut un impact serios în primul unsprezece. După transferul lui Pereira la Porto, şefii din Gruia mai sînt dispuşi să se despartă de un singur jucător dintre cei care au dus greul în campionat. Culio sau Yssouf Kone ar putea părăsi CFR-ul însă numai în condiţii avantajoase pentru club. "Pentru Culio nu sînt oferte concrete. Oricum, numai un singur jucător dintre cei importanţi va mai părăsi echipa", a spus preşedintele Iuliu Mureşan.

2. Primenirea lotului şi renunţarea la jucătorii care nu au dat randament. Frangipane, Flores, Viana şi Hirschfeld au părăsit deja CFR-ul, iar De Sousa şi Diego Ruiz vor fi transferaţi. Clujenii au adus deja trei jucători, portarul Peskovici şi mijlocaşii Emil Dică şi Eugen Trică. În plus, CFR caută un fundaş central, unul de bandă stînga şi un atacant.

3. Depăşirea fazei grupelor în Europa League. CFR va juca un singur tur preliminar înainte de grupele Europa League. Arpad Paszkany vrea ca echipa sa să ajungă cît mai sus în această competiţie, bazîndu-se pe faptul că parcursul din Champions League a maturizat echipa pentru confruntările continentale.

4,5 milioane de euro va încasa CFR pentru 80 la sută din drepturile federative ale lui Pereira

"Dacă Antonio Conceicao ar fi venit cu 4 etape mai devreme am fi cîştigat şi anul acesta titlul. Acesta va fi obiectivul nostru şi în sezonul viitor"
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR Cluj

Greşeala Uhrin
Iuliu Mureşan a indicat ieri una dintre cauzele pentru care clujenii nu au cîştigat campionatul în acest an. "A fost o problemă în legătură cu schimbarea antrenorilor. A fost un antrenor ales total greşit de mine", a spus Mureşan, fără să pronunţe numele lui Dusan Uhrin jr., cel care s-a despărţit de CFR după o victorie cu 4-0 şi un scandal uriaş.

Ambiţii în Europa League
Gabi Mureşan îşi doreşte un parcurs cît mai lung în Europa League. "Ne gîndim la Europa League, competiţie în care vrem să mergem cît mai departe. Sper să avem parte de meciuri cît mai uşoare şi să trecem de grupe. Pe plan intern, sper că nu ne vom opri la al treilea trofeu cucerit. Vreau să cîştig cît mai multe trofee cu CFR", a spus mijlocaşul defensiv.

Citește și:
Soția i-a anunțat plecarea de la FCSB, imediat după victoria cu Rapid
Superliga

Supermodel după supermodel » Cel mai mare jucător din istoria fotbalului american are o nouă iubită
Altele

Ce se întâmplă cu schimbul Boutoutaou - Nsimba? » Gigi Becali a dezvăluit imediat după FCSB - Rapid

Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (12)
 •  26 Ianuarie 2010, 21:56

forta cfr cluj il admir pe dica,culio,deac,si kasaly casal te iubesc cfr!!!

 •  29 Iunie 2009, 14:14

Iubesc CFR Cluj Desi Tin Din Meciul Cu AS Roma Cu Ei Parca As Tine De O Viata.....Forza CFR Cluj Si Sa Aveti Bafta In Europa League....Mult Succes.....Benchea Iulian

daniaania
daniaania  •  16 Iunie 2009, 13:09

si inca un amanunt..; Trica si antrenorul sant f f buni..!!

Vezi toate comentariile (12)
Comentează