FOTBAL  »  Superliga  »  FC VASLUI

Dulca: "Nu voi ţine cont de numele care vor intra pe teren, fiindcă ne dorim performanţă"

Articol de - Publicat duminica, 05 iulie 2009 00:00

Antrenorul lui FC Vaslui, Cristi Dulca, a afirmat că este mulţumit de adversarii pe care îi va întîlni echipa sa în stagiul de pregătire din Germania.

"Sunt adversari buni, care se ridică la nivelul multor participante din cupele europene. Sunt teste utile şi sperăm să ne punem la punct toate carenţele din joc", a spus Dulca, care va deplasa la Goch cu 30 de jucători.

"Vom pleca toţi cei care am fost şi la Vatra Dornei, însă le-am spus băieţilor că există concurenţă în lot, iar pentru asta trebuie să se pregătească bine, fiindcă pe teren vor intra doar cei care sunt în formă. Nu am să ţin cont de nume, fiindcă ne dorim performanţă", a completat tehnicianul vasluian.

FC Vaslui va întâlni în primul joc amical formaţia din liga secundă olandeză FC Eindhoven. În cea de-a două partidă, echipa vasluiană va evolua în compania formaţiei Ankaraspor, din Turcia. În următoarele două amicale, FC Vaslui va juca împotriva germanilor de la Alemannia Aachen şi a turcilor de la Istanbulspor.

Directorul sportiv al clubului, Catălin Popa, a declarat că încă se poartă tratative pentru a găsi un ultinm adversar în acest stagiu de pregătire.

"Nu am stabilit încă formaţia pe care urmează să o întâlnim în ultima partidă de verificare din Germania. Suntem încă în discuţii cu o serie de echipe, dar până la finele turneului avem tot timpul să o găsim", a spus Popa.

Sdrobiş, supervizor!

La antrenamentele lui FC Vaslui de la Vatra Dornei a fost prezent şi Ioan Sdrobiş, noul director tehnic al galben-verzilor. Sdrobiş s-a arătat încîntat de noua postură şi speră să aibă o contribuţie la reuşitele celor două echipe în noua ediţie de campionat.

"Voi fi mai aproape de satelit, unde vom forma o echipă cu numai jucători tineri din ţară, dar şi localnici. Ne dorim să promovăm. Nu fac promisiuni, însă îi asigur pe bîrlădeni că se vor ataşa sufleteşte foarte repede de noua echipă”, a spus Sdrobiş, care deja a făcut primele achiziţii pentru echipa a doua a lui FC Vaslui. Este vorba despre Daniel Vădrariu şi Alexandru Filip.

"Cei doi vor veni luni, 6 iulie, la Vaslui. Cele două cluburi s-au înţeles. Sunt doi copii pe care i-am crescut de la vîrsta de 15 ani. Am încredere în ei, sunt de perspectivă", a completat cel supranumit “Părintele”.

Citește și:
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu

Comentarii (1)
octb
octb  •  05 Iulie 2009, 18:24

Super tare Andreea Antonescu filmata in ipostaze sexy www.i magini-funny.com/video-1277-Andreea-Antonescu-Filmata-cu-camera-ascunsa.html (fara spatii)

Vezi toate comentariile (1)
Comentează