SPORTURI  »  TENIS  »  DEZVĂLUIRI

Alex Corretja, comparație inedită între Nadal și Alcaraz: „Rafa înseamnă filozofia suferinței, generația actuală are un stil mai sănătos”

Alex Corretja și Carlos Alcaraz la Roland Garros 2025 Foto: Guliver/GettyImages
Alex Corretja și Carlos Alcaraz la Roland Garros 2025 Foto: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat luni, 19 octombrie 2026 14:52 / Actualizat luni, 19 octombrie 2026 14:52

Alex Corretja (52 de ani), fost număr 2 mondial și dublu finalist de Grand Slam, Roland Garros 1998 și 2001, a analizat generațiile diferite din tenisul masculin, descriindu-l pe Rafael Nadal drept o reprezentant al „filozofiei suferinței”, în timp ce Carlos Alcaraz trăiește totul cu mai multă bucurie.

A făcut parte din prima generație cu adevărat puternică a tenisului spaniol, alături de Carlos Moya, Albert Costa, Felix Mantilla, Albert Portas, atingând repere strălucitoare într-o carieră încheiată, însă, la 32 de ani, din cauza unei probleme la ochiul stâng.

Alex Corretja e dublu finalist la Roland Garros, în 1998 și 2001. A urcat până pe locul 2 în lume și a câștigat Turneul Campionilor (actualul ATP Finals) în 1998, luându-și revanșa față de Moya pentru înfrângerea din ultimul act de la Paris. Sau, pur și simplu, scriindu-și propria istorie într-un meci istovitor de 4 ore, pe hardul indoor de la Hanovra.

Alex Corretja: „Eu nu sunt jurnalist. Sunt curios și analitic”

Tenisul a rămas principala lui preocupare și după ce s-a retras. În scurt timp, a fost solicitat de TVE, televiziunea publică spaniolă, pentru a comenta partide, înlocuindu-l pe Emilio Sanchez Vicario. A acceptat și astfel a început a doua sa carieră, legată tot de sportul care i-a dominat viața și încă o face, dar într-o formă pe care el o alege și modelează.

„Eu nu sunt jurnalist. Sunt curios și analitic”, a mărturisit catalanul într-un amplu interviu în revista El Pais Semanal. „Când eram jucător, în conferințele de presă explicam lucruri, nu recurgeam în mod natural la clișee”, a adăugat, explicând a descoperit un lucru prețios, acela că toate cunoștințele pe care le au jucătorii, foști sau activi, sunt inepuizabile.

17titluri ATP are Alex Corretja în palmares, între care două Masters 1000, Roma 1997 și Indian Wells 2000

„Pot trece anii, jocul poate evolua, se poate juca mai repede, nu contează: eu pot vorbi o sută de ore în șir despre tenis pentru că sunt lucruri care ți s-au întâmplat, lucruri pe care le vezi, motive pentru care crezi că unui jucător i se întâmplă ceva. Și nu fiindcă spui că «eu știu despre ce e vorba», ci pentru că ai trăit acele lucruri”, a explicat Corretja, care colaborează ca analist tv pentru Eurosport și Movistar+ și intervine, de asemenea, la Cadena SER și Catalunya Radio.

Alex Corretja: „Rafa înseamnă disciplină, eroism, rezistență”

El a fost invitat să vorbească despre cei doi mari jucători pe care i-a dat Spania tenisului mondial, Rafael Nadal și Carlos Alcaraz, câștigători a 22, respectiv 7 trofee de Grand Slam.

„Nadal se apropie de ceva ce este de neînțeles. Este filozofia suferinței. Așa am crescut: «Haide, trebuie să dai tot ce poți, încă puțin». Rafa este exact asta. Ești obosit? Ți-e cald? Ți-e sete? Rezistă. Nu contează. Este un instinct de supraviețuire constant încă din copilărie”, descrie Corretja.

„Pentru mine, unul dintre cele mai importante lucruri din tenis – și aș spune că și din viață – este să știi să ștergi din minte ce tocmai s-a întâmplat, atât lucrurile bune, cât și cele rele, pentru a merge mai departe. Nu am povestit asta aproape niciodată, dar aveam trei cuvinte magice în minte care mă ajutau să funcționez: șterge, reacționează, acționează. A șterge este esențial pentru a continua să avansezi”, crede el. „Rafa avea aceste rutine, este o formă de a șterge tot restul și de a continua”.

Alex Corretja, comparație inedită între Nadal și Alcaraz: „Rafa înseamnă filozofia suferinței, generația actuală are un stil mai sănătos”
Rafael Nadal și Carlos Alcaraz, pentru prima oară făcând echipă la JO de la Paris 2024 / FOTO: Imago Images

În ce-l privește pe Alcaraz, afirmă că „poți să-ți riști totul și să te distrezi în același timp. De exemplu, Rafa înseamnă disciplină, eroism, rezistență, dar ca mod de a trăi tenisul, mi se pare mult mai sănătos stilul lui Alcaraz, pentru că puștiul se distrează”.

Apoi continuă: „Alcaraz e la Roland Garros și pare că e la Eurodisney: «Mă urc în o altă atracție». «Da, puștiule, urcă-te, distrează-te». Coboară cu un zâmbet pe buze. Noi eram genul care ne urcam în atracție, coboram amețiți, făcuți praf, și spuneam: «Nu contează, mă urc din nou». Așa am crescut noi. Generația lui Carlos este mai sănătoasă. Ea face posibil să spui: «Pot să joc tenis fără ca asta să fie un nenorocit de calvar»”.

Alex a povestit și o anecdotă care îl privește pe el, dar și trecerea timpului. În urmă cu câteva luni, era într-o arenă dintr-un oraș unde comenta un turneu Masters 1000 și a închegat o discuție cu un compatriot care l-a întrebat cu ce ocazie se află acolo. „Pentru turneul de tenis”, i-a răspuns el, iar omul a replicat că și el la fel, că este un pasionat.

„Unul dintre jucătorii mei favoriți era tot spaniol, Alex Corretja”, i-a spus bărbatul. Fostul număr 2 mondial a crezut că tipul glumește, apoi și-a dat seama că nu, că rămăsese în minte cu imaginea jucătorului de atunci, nu a bărbatului de acum. „Eu sunt Alex Corretja!”, i-a replicat și totul s-a încheiat cu o îmbrățișare amicală.

Citește și:
Antonia a reacționat imediat, după „dubla” lui Bîrligea în Serie A
Stranieri
Antonia a reacționat imediat, după „dubla” lui Bîrligea în Serie A
Mihai Stoica, conflict pe stadion după Bistrița - FCSB » De unde a pornit totul
Cupa Romaniei
Mihai Stoica, conflict pe stadion după Bistrița - FCSB » De unde a pornit totul
Eugenie Bouchard, spectacol de Halloween: vedeta mondială pe care a imitat-o
Tenis
Eugenie Bouchard, spectacol de Halloween: vedeta mondială pe care a imitat-o
„Ne-am spălat la hotel, la baie îți venea să vomiți” » FCSB a ieșit la atac după meciul de la Bistrița
Cupa Romaniei
„Ne-am spălat la hotel, la baie îți venea să vomiți” » FCSB a ieșit la atac după meciul de la Bistrița
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează