Articol de Andra Mocanu - Publicat vineri, 30 octombrie 2026, 12:36 / Actualizat vineri, 30 octombrie 2026 12:53
Sărbătoarea de Halloween reprezintă un moment special în fiecare toamnă pentru Eugenie Bouchard, fosta jucătoare de tenis remarcându-se constant prin alegerile vestimentare spectaculoase și creative dedicate acestui eveniment.
După ce în anii trecuți a atras atenția deghizându-se în personaje din celebrul joc video „Mortal Kombat”, canadianca a mizat pentru 2026 pe o ținută sumară.
Bouchard a recreat fidel momentul emblematic în care Britney Spears a interpretat piesa „I'm a Slave 4 U” într-un show live pentru MTV. „În onoarea unei icoane”, a scris Eugenie pe Instagram, alături de fotografiile pentru Halloween.
GALERIE FOTO. Eugenie Bouchard, costumată în Britney Spears de Halloween
Impactul pe platformele de socializare a fost instantaneu, fotografiile adunând peste 20.000 aprecieri în doar 11 ore de la postarea pe Instagram.
Fanii au fost cuceriți de ce au văzut, transmițând mesaje entuziaste precum „Regina Halloweenului lovește din nou”, „Chiar arată ca Britney pe vremuri, nu-i așa?”, „Stai puțin, ținuta asta e perfectă!” sau „Iubesc asta”.
Retrasă anul trecut, Bouchard a fost odată considerată o viitoare vedetă mondială a tenisului după ce a ajuns în finala de la Wimbledon în 2014. Avea doar 20 de ani când a pierdut în fața cehoaicei Petra Kvitova. În același an, a ajuns în semifinalele Australian Open și French Open.
Eugenie a ajuns pe locul 5 în clasamentul mondial, însă nu a mai ajuns niciodată într-o finală. Doar un an mai târziu, ea a coborât pe locul 48, când accidentările au început să-și spună cuvântul. Ulterior, ea a câștigat o avere din modeling și s-a apucat chiar și de paddle.
Tenisul este singurul domeniu care mă pasionează, dar nu poate fi singurul lucru pe care îl voi face în viața mea. Mi s-a părut foarte interesant să apar în reviste sau să fac lucruri legate de modă și să văd că îmi plac foarte mult și aceste lucruri.
- Eugenie Bouchard
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.