FOTBAL  »  Superliga  »  PARCHETUL GENERAL

Dosarul lui Gigi Becali ajunge la Parchetul General

Articol de GSP - Publicat marti, 14 iulie 2009 00:00

Dosarul lui Gigi Becali ajunge la Parchetul General, pentru că patronul stelist este europarlamentar. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţă că a dispus declinarea dosarului privind sechestrarea presupuşilor hoţi ai maşinii lui Gigi Becali la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din cauză că patronul Stelei este europarlamentar.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul  Bucureşti, în urma  dobândirii calităţii de  deputat în  Parlamentul  European de către  Gigi Becali, procurorii au dispus, marţi, declinarea  competenţei de  soluţionare a  cauzei  privindu-i pe inculpaţii George Becali, Călin Otto Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu, Dumitru Beciu, Marius Geavala, Daniel Irimia, Marcel Popa, Mihai Mila şi pe învinuitul Romulus Dumitrescu (faţă de  care  s-au  efectuat  cercetări  sub  aspectul comiterii  unor  infracţiuni de lipsire de libertate în mod  ilegal, uz  fără  drept a unei  arme neletale din  categoria  celor  supuse  autorizării şi  favorizare a infractorului) în  favoarea  Parchetului de  pe lângă  Înalta  Curte de  Casaţie  şi Justiţie.

Avocatul lui Gigi Becali a declarat luni, pentru NewsIn, că renunţă la cererea de ridicare a controlului judiciar pentru patronul stelist, care urma să se judece marţi, având în vedere că europarlamentarul va fi la Strasbourg pentru ceremonia de învestire.

Avocatul Mariana Ştefan a precizat că va trimite o cerere Judecătoriei Sectorului 1, în care va preciza că renunţă la procesul pentru ridicarea controlului judiciar al lui George Becali.

Graficul vizitelor lui Gigi Becali la poliţie va fi modificat, astfel încât să nu-i afecteze cariera de europarlamentar, însă patronul stelist trebuie să se prezinte de două ori pe săptămână şi ori de câte ori este chemat, au declarat, pe 2 iulie, pentru NewsIn oficiali ai IPJ Ilfov.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, pe 26 iunie, recursul lui Gigi Becali împotriva sentinţei Judecătoriei Sectorului 1 şi au decis că acesta poate părăsi ţara.

Becali a fost eliberat prin decizia Tribunalului Bucureşti pe 16 aprilie, fiindu-i impuse, însă, mai multe interdicţii, precum cea de a nu părăsi judeţul Ilfov şi Bucureştiul fără încuviinţarea instanţei. De asemenea, el nu are voie să ia legătura într-un fel sau altul cu celelalte părţi din dosar. Patronului stelist i s-a interzis să îşi schimbe domiciliul fără încuviinţarea instanţei.

Sursa: NewsIn

Citește și:
Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani
Nationala

S-a convins după Universitatea Craiova - U Cluj: „Favorită la titlu!”
Superliga

CFR Cluj a scăpat de interdicție! Deja 7 transferuri pe repede-înainte

Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1

ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA

Comentarii (9)
 •  15 Iulie 2009, 09:12

Voi nu sunteti cu toate acasa?Daca v-ar fura cineva ,ceva ,si a-ti vedea "neputinta "sistemului in a identifica faptasii ,eu cred ca a-ti fi la fel ca Becali.Asa ca nu va mai tot agitati atata .Mai bine cititi Eminescu,poezia "Criticilor mei",poate reusiti sa vedeti cine sunteti cu adevarat.

ronaldo666
ronaldo666  •  14 Iulie 2009, 18:13

avem eurocioban

steaua1986forever
steaua1986forever  •  14 Iulie 2009, 17:52
Postat de daniaania pe 14 Iulie 2009, 17:08

vai de capul nostru ce Europarlamentar avem..!!ne facem de ras tot timpul..!!santem o tara de prosti..!!

Singurul lucru cu care nu sunt de acord cu tine este ca se scrie "suntem". Si inca de multi ani se scrie asa. In rest, 100% de acord cu tine. Ce as mai putea adauga ...oare cei care l-au votat pe acest semi-analfabet nu ar putea si ei pleca acolo de tot? Am fi o tara mult mai civilizata fara "publicul lui Becali".

Vezi toate comentariile (9)
Comentează