FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

George Curcă: "Nu ne-a certat nimeni după eşecul cu Aix-le-Bains"

george curca, dinamo
george curca, dinamo

Articol de GSP - Publicat marti, 14 iulie 2009 00:00

Noua achiziţie George Curcă susţine că se aştepta la reacţiile negative care au urmat înfrângerii din faţa amatorilor de la Aix-les Bains, dar a precizat că în vestiar atmosfera a fost paşnică:

"Borcea nu a discutat cu noi, probabil aşteaptă şi meciul de diseară. Nu ne-a certat nimeni, am avut doar o discuţie constructivă cu antrenorul. La Dinamo toată lumea e pretenţioasă, e normal să existe astfel de reacţii după astfel de rezultate".

George Curcă spune că nu i se pare ciudat să lupte pentru titlurarizare cu vărul său Cristian Munteanu:

"E greu, într-adevăr, cu concurenţa. Totuşi, toţi trebuie să ne jucăm şansa. Nu e ciudat că mă lupt cu vărul meu, eram până acum obişnuit să îi fiu doar adversar. Mă pregătesc bine şi cred că voi avea şi eu o şansă".

Sursa: Newsin

Citește și:
FC U Craiova, victorie în dosarul palmaresului Științei! Mititelu, reacție triumfătoare: „Impostura a căzut!”
Superliga

Vești de ultimă oră despre Mircea Lucescu: medicii s-au răzgândit în privința eliberării din spital
Nationala

VIDEO „Nu, dom' profesor, nu loviți calul! Nu așa!” » Hipodromul tăcerii din Craiova: sportivi jigniți, animale bătute și hrănite cu mâncare mucegăită! Oficialii neagă: „Părinții se băteau între ei și chemau poliția”
Special

FCSB a rezolvat transferul din Superliga » Dennis Politic pleacă la schimb
Superliga
FCSB a rezolvat transferul din Superliga » Dennis Politic pleacă la schimb
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Profit.ro
PREMIERĂ Hidroelectrica nu mai este cel mai ieftin furnizor de electricitate
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (3)
 •  14 Iulie 2009, 17:51

Am fost in tribuna la meciul farul-dinamo din returul campionatului, ai lasat primele 2 goluri sa treaca foarte usor pe langa tine.pacat acum imi dau seama si tu george curca ai contribuit la aceea infrangere cu pretul unui transfer, esti un om de cea mai joasa speta.

stel1stu
stel1stu  •  14 Iulie 2009, 17:38

jale mare cu cainii astia....cine sa-i certe dupa tot ce fac...nu mai au echipa dar cui ii pasa )))) comedie mare si circul continua in groapa !)))))))))))))))))

texone
texone  •  14 Iulie 2009, 16:54

pai tu de unde ști cum e la dinamo??? cica discutie constructiva dupa ce o furi de la niste amatori...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează