FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

"Pisica" se întoarce!

Articol de - Publicat duminica, 19 iulie 2009 00:00

Pe 15 august, Lobonţ va reîncepe antrenamentele. Doctorii care-i supraveghează refacerea estimează că la jumătatea lunii septembrie poate fi apt de joc

Dinamoviştii au primit semnale pozitive de la Roma, acolo unde Bogdan Lobonţ se reface de două luni. Recuperarea goalkeeper-ului de 31 de ani după operaţia la genunchiul drept decurge în condiţii foarte bune, iar medicii clinicii italiene le-au transmis acţionarilor că "Pisica" va putea să revină la antrenamentele echipei începînd cu data de 15 august. Dacă totul va decurge normal, ca pînă acum, la jumătatea lunii septembrie Lobonţ ar putea să fie chiar apt de joc!

"Am fost foarte fericit să aud astfel de veşti. Bogdan este nu doar un fotbalist extraordinar, dar şi un om de caracter", a mărturisit preşedintele executiv Cristi Borcea. Veştile sînt foarte bune pentru "cîini" în condiţiile în care, imediat după operaţia de la finele lunii aprilie, se estima că Lobby nu va mai juca în acest an.

Roma, Rubin, Şahtior stau la pîndă

Recuperarea rapidă poate duce şi la o plecare a lui Lobonţ din Ştefan cel Mare, deşi oficialii dinamovişti au dat asigurări ferme că nu se va întîmpla acest lucru. AS Roma a urmărit tot programul de recuperare al fotbalistului şi este în continuare interesată de a-l coopta pe Bogdan în lot. În plus, Rubin Kazan şi Şahtior Doneţk n-au renunţat nici ele la ideea transferului, dar toate cluburile aşteaptă întîi să vadă cum se încheie procesul de refacere şi care sînt concluziile doctorilor privind viitorul carierei sportive ale lui Lobonţ.

DECLARAŢIA ZILEI
Cristi Borcea, preşedinte executiv Dinamo
"Îl aşteptăm pe Lobby să revină mai puternic decît a fost vreodată, are contract pe viaţă cu Dinamo"

1,5 milioane de euro este suma minimă pe care dinamoviştii ar dori-o în schimbul cedării lui Lobonţ

700.000 de euro a plătit Dinamo către Fiorentina, în ianuarie 2007, cînd l-a repatriat pe Lobonţ

600.000 de euro e salariul anual al lui Lobonţ la Dinamo

FLASH

Kone va face teste cardiologice
Deşi el spune că a semnat un acord pe 3 ani, contractul lui Djakaridja Kone cu Dinamo va intra în vigoare după noi teste medicale, mai exact cardiologice, pe care mijlocaşul defensiv trebuie să le treacă. Roş-albii evită să discute despre acest lucru, dar la Bucureşti ivorianul de 23 de ani va fi supus unor noi probe pentru a evita orice complicaţie viitoare. Momentan, el a primit doar acordul doctorilor de a se antrena şi de a juca în amicale.

"Antrenamente, nu shopping"
Cristi Pulhac, 25 de ani, a declarat ieri că a suportat foarte bine acest cantonament: "Am avut doar o după-amiază liberă. Pînă la urmă am venit în Franţa să ne antrenăm, nu pentru shopping. Campionatul ce urmează va fi mult mai greu, iar noi trebuie să cîştigăm titlul". În privinţa noului antrenor, fundaşul stînga a spus: "Ca fiecare tehnician, Bonetti are concepţiile lui, iar eu, ca fotbalist, trebuie să mă adaptez".

Nu dă şanse Urziceniului în Ligă
Dinamoviştii nu pot uita de unde li se trage pierderea titlului. "De la înfrîngerea de la Urziceni, 0-1, ne-am înmuiat", a precizat Pulhac, care a continuat: "Nu ştiu dacă Unirea va face faţă în grupele Champions League. Poate să nu scoată nici un punct ori poate repeta traseul Clujului de anul trecut. O să mă uit la meciuri. Oricum, nu cred că vor trece de grupe".

Ultimele ştiri

» Roş-albii
vor ajunge în această după-amiază la Bucureşti şi vor avea liber pînă marţi, cînd este prevăzut un antrenament de două ore. Miercuri se va pleca la Albufeira, în Portugalia, pentru amicalul de joi noapte, de la ora 23:00, cu FC Porto.

» Pulhac
nu crede că Borcea s-a săturat de fotbal: "Probabil a suferit mult pentru pierderea campionatului, a avut şi multe ghinioane, dar cu siguranţă va rămîne la fel de pătimaş lîngă Dinamo".

Citește și:
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Noutati auto
Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră
Absolventă de facultate la 82 de ani! » Fostul lider mondial își va primi diploma în istorie
Tenis

„Să înceapă demolarea!” » Buldozerele intră pe stadion, după decernarea trofeului de campioană
Liga 2

Iubita lui Daniel Bîrligea a dezvăluit obiceiul care i-a schimbat viața: „Nu este o experiență ușoară la început, dar merită din plin”
Superliga

FOTO Complex balnear din România construit de la zero, investiție de peste 40 de milioane lei. Stațiunea Vizantea a fost distrusă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră

Comentarii (3)
becaliada
becaliada  •  19 Iulie 2009, 10:29

cititi bec ali ada. wo r d pr es s. c o m

 •  19 Iulie 2009, 03:49

DEGEABA ;)

 •  19 Iulie 2009, 01:15

b.e.t.i.v.a.n.u.l.e ce-ti dai tu cu parerea cate puncte facE urziceniul in liga. Stai cuminte si fredoneaza in continuare ,,STEAUA E NUMAI UNA'' . O sa ajunga jumate de campionat sa joace in champions league si voi tot nu o sa jucati pt ca asa sunte-ti voi blestemati sa nu jucati acolo.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează