FOTBAL  »  Superliga  »  CORUPŢIE ÎN FOTBAL

Comisia de Recurs a amânat din nou pronunţarea în cazul FC Argeş

Articol de GSP - Publicat luni, 20 iulie 2009 00:00

Comisia de Recurs din cadrul LPF a discutat, luni, despre cazul retrogradării clubului FC Argeş, dar a decis amânarea pronunţării, pentru a doua oară, până joi, 23 iulie, au declarat, pentru NewsIn, surse din cadrul LPF.

Comisia de Disciplină din cadrul LPF a decis să retrogradeze formaţia FC Argeş din primul eşalon, ca urmare a scandalului de corupţie în care este implicat patronul său, Cornel Penescu, acuzat că a mituit mai mulţi arbitri pentru a avantaja echipa din Trivale.

FC Argeş a terminat sezonul pe locul 10, cu 44 de puncte. De retrogradarea piteştenilor va beneficia Gaz Metan Mediaş, care s-a clasat pe poziţia a 15-a, prima sub linia care delimitează formaţiile retrogradate.

De asemenea, Cornel Penescu, Cristian Mincă şi Gheorghiţă Pieca au fost declaraţi persona non grata şi amendaţi cu câte 300.000 de lei.

Citește și:
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Campionate

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga

Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal

Schimbare istorică în Serbia: Lista Studenților, cu legendarul Dejan Bodiroga în componență, a câștigat alegerile parlamentare!
Altele

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (16)
 •  22 Iulie 2009, 06:36

nu mai doru...doar voi ati mituit ca voi ati fost prinsi. Cate puncte a facut FC Arges dupa arestarea lui Penescu? Pai voi dc era pe bune terminati dupa Buzau. Nimeni nu se bucura ca retrogradeaza argesul..din pct. de vedere al suporterilor si jucatorilor care nu au nici o vina. Dar de nesimtitul de patron PIC ce mai ziceti? E echipa lui asa ca toti au acum de suferit. Numai bine...

 •  21 Iulie 2009, 10:32

Gaozarii l-au mituit pe Dragomir, ca sa ajunga sa joace in Liga I. Asa ca lasati-o mai moale cu ce merita Gazul Metan. Daca meritau, ajungeau singuri in liga I, nu calcand pe cadavre. Eu nu stiu cum poti sa te bucuri, stiind ca oricum echipa, la ce fotbal joaca, nu are sa reziste in liga I...

Vezi toate comentariile (16)
Comentează
Close