INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  UJPEST - STEAUA 1-2

"A fost răzbunarea ungurilor!"

Articol de GSP - Publicat vineri, 24 iulie 2009 00:00

Steliştii au fost treziţi în toiul nopţii de o ameninţare cu bomba, iar şefii din Ghencea sînt de părere că totul a fost premeditat de autorităţile maghiare

Noaptea dinaintea returului cu Ujpest a fost un adevărat calvar pentru stelişti. La două ore după miezul nopţii, doi ofiţeri de poliţie au intrat în hotelul în care era cazată delegaţia Stelei şi le-au transmis fotbaliştilor că există o ameninţare cu bombă şi că pirotehniştii trebuie să verifice fiecare cameră în parte.

Şefii trupei din Ghencea s-au aprins însă imediat: "Procedura ne-a pus pe gînduri. Au verificat întîi camerele în care eram noi cazaţi, apoi s-au uitat şi în celelalte", a spus preşedintele Valeriu Argăseală, completat şi de Gigi Becali: "E clar că a fost o strategie a maghiarilor, poate chiar o răzbunare din partea instituţiilor. Totul a pornit de la banner-ul acela jignitor afişat de galeria Stelei la meciul tur".

La 5 dimineaţa, după trei ore de căutări, alarma s-a dovedit a fi falsă, iar elevii lui Cristiano Bergodi au revenit în camere pentru a se odihni. Mijlocaşul Stelei, Eric Bicfalvi, a explicat prin ce au trecut el şi colegii săi: "Ne-au scos în piaţă, acolo au aşternut cîteva pături şi ne-au ţinut pînă după ora 4. Totuşi, am apucat să ne odihnim cît de cît. Unii au dormit bine şi s-au trezit abia la 10, iar alţii chiar la 11".

PRECEDENT
Au păţit-o şi "cîinii"
O situaţie oarecum similară i s-a întîmplat şi lui Dinamo, la Sofia, în august 2006, cînd a jucat în preliminariile Cupei UEFA cu Beitar Ierusalim. Recepţionerii hotelului unde erau cazaţi "cîinii" au primit în noaptea dinaintea partidei telefoane de ameninţare cu bomba din partea unor necunoscuţi. A fost o verificare sumară, dar care nu a depăşit jumătate de oră în miez de noapte. Dinamoviştii au mai fost deranjaţi ulterior cînd au primit apeluri telefonice în propriile camere. Meciul direct s-a terminat la egalitate, 1-1, dar roş-albii au mers mai departe întrucît bătuseră cu 1-0 în tur.

"Eu cred că totul a fost intenţionat. Este inadmisibil să evacuezi doar camerele jucătorilor noştri, de parcă am fi adus bomba cu noi"
Renzo Rossi, antrenor secund Steaua

"Poate că Steaua este cea care a pus la cale apelul cu bombă ca să distragă atenţia UEFA după incidentele din tur. Asta a fost o glumă pe lîngă acel banner"
Joe Borocs, preşedinte Ujpest

Citește și:
Iată cei 4 jucători care nu au fost opriți în lot de Lucescu pentru duelul de diseară!
Nationala

Echipe la Turcia - România: GSP a avut dreptate! Așa va juca Lucescu diseară!

„Ieși afară!” » Incident în conferința lui Max Verstappen, la Suzuka. Olandezul l-a obligat să părăsească sala
Formula 1

Amatorism incredibil! O altă vedetă de la Real Madrid examinată la piciorul greșit?! » L'Equipe face dezvăluiri halucinante
Campionate

EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cine a fost, cu adevărat, Chuck Norris? 5 centuri negre, 35 de Dani: „A numărat până la infinit. De două ori”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”

Comentarii (5)
 •  24 Iulie 2009, 17:43

bah nesimtitilor daca scriam de voi jurnalistii ca ce buni sunteti si ce profesionisti sunteti voi imi dadeati tot comentariul dar cand va injura lumea pt ca sincer eu m-am saturat sa va numai de steaua o echipa terminata care a terminat pe 6 cu noroc si cu blat la urziceni...de timisoara..urziceni...rapid...cfr...dinamo...nu vad nk...in schimb de steaua e full...am intrat acum pe site pe gsp sa vad si eu o stire ca sunt plecat din tara si ce sa vad??numai steaua...rusine mahhh

 •  24 Iulie 2009, 13:31

Pentru presedintele ujpest...o mica intrebare : Ce are s..a cu prefectura? Ce vrea sa insinueze acest marlan, ca chipurile, stelistii si-au pus bomba pentru a incerca sa influenteze Comisia de disciplina a UEFA. Aceasta comisie nu analizeaza anumite cazuri la gramada, nu ci caz de caz in parte. Se prea vede ca a uitat regulamentul acest marlan. Este si normal...echipele unguresti s-au dus pe topogan de multa vreme. Numai Steaua a contribuit la 3 elim.a elitei fotb.maghiar. Mai sunt si altele.

 •  24 Iulie 2009, 11:03
Postat de pe 24 Iulie 2009, 11:02

EXAGEREZI CU AIA 2 BANI...

ESTI PREA GENEROS...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close