FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - UNIREA URZICENI 2-0

Cer clemenţă

Articol de GSP - Publicat luni, 03 august 2009 00:00

Culio şi Cadu speră să fie iertaţi de Comisia de Disciplină pentru a putea juca în Ghencea duminică

CFR Cluj a plătit scump "dubla" cu Unirea Urziceni. Victimele colaterale pentru meciul cu Steaua lui Bergodi, sînt chiar cele mai importante piese din tabăra portughezului Conceicao. Dani, unul dintre cei mai constanţi jucători din Gruia, a fost eliminat sîmbătă pentru al doilea galben şi va privi meciul de acasă, în timp ce căpitanul Cadu şi argentinianul Culio sînt la mîna Comisiei de Disciplină. Cei doi vor fi judecaţi joi de forul LPF, pentru intrările dure din Supercupă.

"Sper ca şi cei din comisie să înţeleagă că nu a fost un gest intenţionat. Mi-am cerut scuze faţă de MM Stoica şi faţă de Frunză, care au înţeles că nu a fost intenţionat. Mie îmi place să joc fotbal fără durităţi. Sper să joc împotriva Stelei. E foarte important pentru noi să cîştigăm în Ghencea, în faţa unei alte contracandidate la titlu. Ar fi un start de sezon perfect pentru noi. Motivaţia va fi maximă la această partidă. Meciurile cu Steaua au fost întotdeauna spectaculoase", a declarat Culio.

"Sper ca Becali să vorbească din nou urît despre noi. Asta ne va motiva şi mai mult. Pînă la urmă, orice ar spune Becali, rămîne un nebun drăguţ pentru mine"
Culio, mijlocaş CFR

"Nu ne afectează foarte mult dacă vor lipsi Dani, Culio şi Cadu. CFR are un lot de 27 de jucători capabili să înfrunte Steaua"
Tony, fundaş CFR

Citește și:
Sabina, reportera la care antrenorul nu s-a putut uita, reacționează: „Înțeleg că unii ar dori să apar mai acoperită”
Campionate

„Incredibil!” » Becali i-a uluit pe jucătorii de la FCSB: „Intră, dă gol, apoi nu mai joacă”
Superliga

În plină insolvență, Ioan Varga tocmai a făcut un anunț care a luat prin surprindere pe toată lumea: „Așa am decis”

Fosta campioană de la Wimbledon reclamă calvarul prin care trece după suspendarea de 4 ani: „Multă lume nu știe cu adevărat”
Tenis

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”

Comentarii (42)
 •  04 August 2009, 09:49

acesti macelari trebuiesc suspendati cal putin 3 etape alaturi de arbitru care nu ar mai trebui sa arbitreze un an de zile suspendat ,ca el a incurajat jocul periculos

 •  04 August 2009, 00:14
Postat de roberto7 pe 03 August 2009, 07:25

Parca ii vad pe cei de la comisie ca iarta pe cadu si culiu, ca doar urmeaza meciul cu steaua si clujul nu are voie sa pieada ! doar e echipa arbitriilor si a comisiilor !!!

tu vorbesti!?!

andriy7
andriy7  •  03 August 2009, 17:14
Postat de pe 03 August 2009, 02:30

Sunt al CFR-ului...dar hai sa nu mai fim asa ipocriti..1 Ricardo Cadu- chiar daca a fost imbrancit prima data de Brandan,el totus a lovit intentionat..2 Juan Culio-nici nu are rost sa discutam..intentie urata de tot clara..Deci sa nu fim chiar asa de magari..oricum la cat a laudat Iuliu Muresan lotul..nu ar trenui s avem probleme in Ghencea Bulevard.Hai 1907 Clvj

RESPECT! ESTI UN OM INTELIGENT!

Vezi toate comentariile (42)
Comentează