FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIM. - STUTTGART

Filiera Mediaş

Articol de - Publicat miercuri, 19 august 2009 00:00

Atacantul Cristi Bud şi mijlocaşul Eric de Oliveira de la Gaz Metan sînt monitorizaţi de Poli Timişoara, care-i va achiziţiona pe cei doi dacă intră în grupe

Timişoara caută întăriri pentru cazul că se califică în grupele Ligii, iar Mediaşul, cea mai spectaculoasă echipă în startul acestui sezon, va fi unul dintre furnizori.

Doi dintre jucătorii de bază ai Gazului, atacantul Cristi Bud (24 de ani) şi mijlocaşul brazilian Eric de Oliveira (23 de ani) sînt vizaţi să întărească trupa din Banat. Transferul celor doi depinde însă de calificarea lui Poli. "Îi monitorizăm pe cei doi, vom vedea dacă îi şi transferăm. Sînt fotbalişti buni, însă, deocamdată, nu ne-au convins", a recunoscut ieri preşedintele lui Poli, Marian Iancu.

Bud se află în atenţia bănăţenilor încă din sezonul trecut, cînd a punctat de 8 ori în 16 partide jucate, în vreme ce Eric le-a atras atenţia în meciurile cu Craiova (2-1), cînd brazilianul a şi marcat, şi Internaţional Piteşti (4-2), în care acesta a dat două pase de gol. Atacantul a jucat pînă în iarnă la Liberty Salonta, în Liga a II-a, în vreme ce Eric a venit, liber de contract, de la CA Metropolitano (Brazilia II), în urmă cu trei sezoane. Tot de la Mediaş, Timişoara l-a achiziţionat în iarna trecută şi pe Alex Curtean, contra sumei de 1,3 milioane de euro.

2,2 milioane de euro solicită Gaz Metan Mediaş pentru cei doi jucători

270.000 de euro a costat Bud, în iarnă, cînd a fost achiziţionat de la Liberty

Citește și:
Diletta Leotta a apărut într-o ținută „inadecvată” și fanii au reacționat dur: „Dansatoarele din club sunt mai îmbrăcate”
Campionate

Salariul colosal cu care Metalist îl ademenește pe Cătălin Cîrjan
Superliga
Salariul colosal cu care Metalist îl ademenește pe Cătălin Cîrjan
Am pătruns în Fortăreața Beșiktaș! Erdogan i-a modificat numele, iar un detaliu ULUITOR îi așteaptă pe Ianis Hagi și Andrei Rațiu: „Voi simțiți scara asta?!”
Nationala

Dacia lansează o nouă mașină în 2026 » Se va bate cu Hyundai și Kia: prețul este mai mare decât s-a crezut inițial
Noutati auto
Dacia lansează o nouă mașină în 2026 » Se va bate cu Hyundai și Kia: prețul este mai mare decât s-a crezut inițial
Măsură dură luată de Bolojan chiar acum: Taie peste 6.000 posturi de consilieri personali
Profit.ro
Măsură dură luată de Bolojan chiar acum: Taie peste 6.000 posturi de consilieri personali
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cosmin Olăroiu, investiție de milioane de euro într-un proiect major din București

Cuplul viral din sport s-a despărțit după o săptămână de relație intensă

Comentarii (16)
nuamgasitaltuser
nuamgasitaltuser  •  19 August 2009, 21:13

stiti cum la intzepat patronul de la barcelona pe cel de la real madrid care se lauda de transferurile facute? ``noi producem jucatori ce iau balonul de aur..real madrid ii cumpara`` asha si la gazu... gazu promoveaza jucatori din liga secunda...altii vin si ii cumpara.

gazistu
gazistu  •  19 August 2009, 20:24

bud si eric raman la medias,100%. punct, nu este echipa in liga1 in mom de fata sai cumpere pe amandoi la pachet , inca

 •  19 August 2009, 17:48

ar trebui sa fie fraieri sa plece .Ex.curteanu mai bine vedeta la gazu decit rezerva sau nimic la poli.poli nu se va califica,meciul cu satior a fost o greseala

Vezi toate comentariile (16)
Comentează
Close