FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

Vine Uhrin jr.?

Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 septembrie 2009 00:00

Rezultatele oscilante ale Rapidului l-au făcut pe George Copos să caute variante de înlocuire pentru banca tehnică. Deşi i-a transmis lui Viorel Hizo să îşi vadă de treabă, pentru că are încredere în el, surse apropiate clubului susţin că totul nu e decît o strategie a patronului. Copos are deja pregătite două variante pentru postul de antrenor: Duşan Uhrin jr, în prezent la Mlada Boleslav, şi un tehnician german, cel mai probabil acelaşi care a fost la un pas să antreneze Rapidul în vara anului trecut, Ernst Middendorp.

Fanii îl vor pe Marinescu
Într-un sondaj pe rapidisti.ro, suporterii Rapidului au fost invitaţi să voteze pe cine vor titular în poartă. 50% dintre cei care şi-au exprimat opinia îl vor pe Andrei Marinescu, iar 45% merg pe mîna lui Straton. Cel de-al treilea portar al giuleştenilor, Drăghia, a strîns doar 5% din sufragii. Pînă aseară se înregistraseră peste 1.500 de voturi. Hizo consideră că Straton ar fi putut evita primul gol al Astrei, dar nu e supărat pe goalkeeperul de 19 ani şi, cel mai probabil, tot el va fi titularizat şi împotriva Vasluiului.

Citește și:
Stadionul-emblemă a rămas doar o „fantomă” în județul unde fotbalul a murit: ZERO echipe profesioniste!
Liga 3

I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

Petre Grigoraș, omul momentului în Liga 2 » Petrecere dezlănțuită în vestiar: „Ăștia sunt băieții mei și au inimă de lei!”
Liga 2

Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (1)
 •  02 Septembrie 2009, 01:33

Dusan nu poate fi o varianta pentru Copos pentru ca cei de la Mlada nu-i da voie sa plece iar Dusan este om de cuvant. Cine a scris articolul n-are nici o treaba cu ziaristica asta.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează