INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CHELSEA

Chelsea ştia că va fi sancţionată dacă îl transferă pe Kakuta

Articol de GSP - Publicat vineri, 04 septembrie 2009 00:00

Oficialii clubului Chelsea Londra, Peter Kenyon şi Frank Arnsen, au fost avertizaţi în timpul unei întâlniri cu managerul general al lui Lens că echipa nu va mai efectua transferuri timp de un an dacă Gael Kakuta va semna contractul cu formaţia londoneză, potrivit The Guardian.

Fostul manager al formaţiei Racing Lens, Francois Collado, a avut o întâlnire în Londra cu directorul executiv şi şeful academiei de tineret a lui Chelsea, pentru a stabili situaţia lui Kakuta, dar formaţia engleză a considerat prea mare suma cerută pentru transfer.

Jucătorul s-a antrenat alături de Lens încă de la vârsta de 9 ani şi a semnat o înţelegere la vârsta de 14 ani şi jumătate, în care se prevedea că va deveni fotbalist profesionist la 17 ani, aşa cum prevede legea franceză.

"Contractul a fost aprobat de Liga Franceză şi Federaţia Franceză de Fotbal. Chelsea l-a chemat şi l-a folosit într-un turneu alături de restul rezervelor, chiar dacă nu avea aprobare. Lui Kenyon şi Arnsen le-am prezentat contractul. I-am spus lui Kenyon că riscă amendă şi interzicerea transferurilor", a spus Collado.

Oficialul a adăugat că suma de transfer propusă de Chelsea era una "ridicolă". "I-am anunţat că ne vom duce la FIFA şi vor fi sancţionaţi, dar ei au spus că nu mai are sens să ne întâlnim din nou. Chelsea nu şi-a imaginat că pot să fie opriţi de către un club precum Lens. Sancţiunea reprezintă doar aplicarea legii", a explicat el.

Secretarul general al TAS, Matthieu Reeb, a declarat vineri, în presa engleză, că gruparea din Londra trebuie să aştepte aproximativ trei luni până când tribunalul va lua o decizie în acest caz. Chelsea a anunţat că va contesta decizia FIFA, care interzice formaţiei patronate de Abramovici să efectueze transferuri până în ianuarie 2011.

NewsIn

Citește și:
Anderson Ceara a izbucnit, la flash-interviu: „MM Stoica a mințit... Niște rahaturi!”
Superliga
Anderson Ceara a izbucnit, la flash-interviu: „MM Stoica a mințit... Niște rahaturi!”
Prima reacție a lui Gigi Becali, după imaginile controversate cu Daniel Bîrligea: „Pe cuvânt vă zic!”
Superliga
Prima reacție a lui Gigi Becali, după imaginile controversate cu Daniel Bîrligea: „Pe cuvânt vă zic!”
Here we go: Yan Diomande a ales între PSG și Real Madrid! Semnează pentru 120 de milioane
Campionate
Here we go: Yan Diomande a ales între PSG și Real Madrid! Semnează pentru 120 de milioane
Remarcatul lui Gigi Becali și cine l-a dezamăgit și la Ciuc: „Ăla trebuie titular și în Europa” + „Să-l ia cineva. Nu bagă piciorul, îi e frică”
Superliga
Remarcatul lui Gigi Becali și cine l-a dezamăgit și la Ciuc: „Ăla trebuie titular și în Europa” + „Să-l ia cineva. Nu bagă piciorul, îi e frică”
Angajat concediat după doar 47 de secunde, chiar în prima zi de muncă
Profit.ro
Angajat concediat după doar 47 de secunde, chiar în prima zi de muncă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Noua sală ultramodernă a României va fi inaugurată săptămâna viitoare » Nimeni nu va ghici primul meci care va fi găzduit acolo

Celebrul luptător face dezvăluiri tulburătoare: „Mi-am făcut de râs familia! Nu vreau să ajung ca tatăl meu, băutura i-a distrus viața”


Comentarii (2)
 •  04 Septembrie 2009, 16:19

Ce imaginatie ai. Plictiseala mare in randul copiilor din ziua de azi...

 •  04 Septembrie 2009, 16:18

Sper sa nu fie schimbata decizia. N-am nimic cu Chelsea, dar prea isi fac de cap cluburile mari din Europa. Imediat cum apare cate un super jucator, se incearca orice pentru a fi luat pe cat mai putini bani. In ritmul asta, echipele mici si medii n-ar mai conta absolut deloc.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează