INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  ANDREI PAVEL S-A RETRAS DIN ACTIVITATE

Andrei Pavel a jucat împotriva lui Goran Ivanisevic ultimul meci din carieră

Articol de GSP - Publicat sambata, 26 septembrie 2009 00:00

Andrei Pavel a disputat la Bucureşti meciul său de retragere din cariera de jucător profesionist în compania tenismenului croat Goran Ivanisevic, primul câştigător din istorie al turneului Open România.

Partida consta într-un singur set, însă la scorul de 5-4 pentru Pavel, croatul în vârstă de 38 de ani a anunţat că nu mai poate continua din cauza oboselii.

În locul său, a intrat solistul Dan Bittman, însă numai pentru un schimb de mingi cu sportivul român. Imediat după, trupa Holograf i-a dedicat lui Pavel melodia "Să nu-mi iei niciodată dragostea", iar mai apoi Loredana Groza a interpretat "We are the champions". De altfel, Pavel a intrat pe teren pe acordurile melodiei "Stand Up (For the champions)", în timp ce publicul prezent l-a aplaudat în picioare minute în şir.

În discursul său ţinut înaintea meciului cu Ivanisevic, Pavel a ţinut să mulţumească primului său antrenor, Radu Popescu, familiei sale şi tuturor celor care l-au susţinut de-a lungul carierei.

Adversarul lui Pavel din meciul demonstrativ, Goran Ivanisevic, fost număr doi mondial, a câştigat prima ediţie a Open România, organizată în anul 1993.

În vârstă de 35 de ani, Andrei Pavel şi-a anunţat retragerea din carieră după turneul BCR Open România, care se dispută în perioada 21-27 septembrie la Bucureşti. Jucătorul originar din Constanţa a câştigat de-a lungul carierei 3 titluri ATP la simplu şi 6 la dublu, adunând câştiguri totale de 5,2 milioane de dolari numai din turneele la care a participat. El este tenismenul român cu cele mai mari câştiguri din sportul alb.

NewsIn

Citește și:
CFR Cluj - Dinamo, în etapa #4 din play-off » Două goluri în Gruia, ultimele 20 de minute din meci
Superliga
CFR Cluj - Dinamo, în etapa #4 din play-off » Două goluri în Gruia, ultimele 20 de minute din meci
Naționala României a zburdat în Polonia și este în Final Four-ul din Euro Cup » Urmează un test de foc
Handbal
Naționala României a zburdat în Polonia și este în Final Four-ul din Euro Cup » Urmează un test de foc
Răzvan Lucescu a plecat din România, cu lacrimi în ochi: „Aș avea un sfat, dacă îmi pot permite”
Superliga
Răzvan Lucescu a plecat din România, cu lacrimi în ochi: „Aș avea un sfat, dacă îmi pot permite”
De Paști, Gigi Becali a dat peste cap radarul pe Șoseaua Pipera. Rămas fără permis, acuză polițiștii: „Sunt 4 benzi, cum să merg?!”
Superliga
De Paști, Gigi Becali a dat peste cap radarul pe Șoseaua Pipera. Rămas fără permis, acuză polițiștii: „Sunt 4 benzi, cum să merg?!”
Prima mașină electrică ce poate merge București – Sibiu și retur fără încărcare
Profit.ro
Prima mașină electrică ce poate merge București – Sibiu și retur fără încărcare
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Cine a fost Mircea Lucescu, în cuvintele lui: „Tata cu o gaură în plămâni și împușcat în picior, la Cotul Donului! Sunt creația cărții, difuzorului și a balonului de cârpă”


Comentarii (10)
 •  27 Septembrie 2009, 01:02

:)))))) Cum sa fie ultimul meci din cariera?? Cariera este formata din toate meciurile OFICIALE. Asta a fost un meci demonstrativ, care n-are nicio legatura cu cariara. Sa-ntelegem ca Ilie Nastase inca mai are o "cariera" in tenis, fiindca joaca la turneele de veterani sau meciuri demonstrative? Sunteti hazlii.

 •  26 Septembrie 2009, 23:59
Postat de pe 26 Septembrie 2009, 22:11

ne pare rau...noua ne pasa de bani nu de tenis

=))))

dumy23
dumy23  •  26 Septembrie 2009, 23:57

Multumim Andrei Pavel ! Respect pentru tot ce ai facut pt Romania.

Vezi toate comentariile (10)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!