FOTBAL  »  Superliga  »  CEAHLĂUL - UNIREA ALBA IULIA 1-1

"În numele Tatălui"

Articol de GSP - Publicat luni, 26 octombrie 2009 00:00

Sîrbul Veljovici, care i-a adus un punct Unirii în minutul 90, şi-a sărutat după gol tatuajele cu însemne religioase

Unirea a egalat miraculos la Piatra Neamţ, în ultimele momente ale jocului, prin sîrbul Rade Veljovici (23 de ani). Imediat după gol, dar şi la finalul jocului, atacantul împrumutat de la CFR Cluj şi-a sărutat tatuajele care-i acoperă braţele. Acestea conţin numele fratelui său, Djordje, al mamei Angelka, dar şi un mesaj religios care, în româneşte, se traduce prin "În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh. Amin!".

"Sînt un om foarte aplecat spre religie. Credinţa mea e puternică. Înaintea fiecărui joc merg la biserică. Mă rog pentru mine, pentru cei dragi, dar şi pentru victorie. Sărut tatuajele înainte de meciuri şi atunci cînd înscriu", a mărturisit jucătorul, care e convins că Alba Iulia va reuşi să iasă din situaţia grea în care se află. "Le sîntem datori fanilor şi vom face tot ce putem ca să salvăm echipa", a adăugat Veljovici, aflat la al doilea său gol pentru Unirea, după cel de la Bistriţa, încheiat cu acelaşi scor, 1-1.

"Putem spune că ne-a ajutat Dumnezeu să luăm acest punct la Piatra Neamţ. Oricum, după cum s-a jucat, nu meritam să pierdem"
Adrian Falub, antrenor Unirea

"Nepotul" a ieşit la rampă
Trimis în teren cu un sfert de oră înainte de final, nepotul lui Cornel Ţălnar, Gicu Grozav, a centrat perfect pentrul Veljovici la golul de 1-1. "Mi-am făcut doar datoria, nimic mai mult. Dacă nu batem pe CFR Cluj e degeaba. Suporterii aşteaptă mult de la noi în meciul cu clujenii", a spus jucătorul de 19 ani. "Am fost la un pas să cîştigăm pe final, la ocazia lui Gicu Grozav, dar rezultatul de la Piatra Neamţ e echitabil. Remiza ne menţine în competiţie", a completat antrenorul Falub.

Ştirile meciului
» Fostul jucător al lui Udinese, Vujadinovici, l-a împins pe Florin Marin pentru a-i lua mingea cu care acesta din urmă jongla pe pista de atletism la trecerea timpului. Antrenorul a protestat, iar arbitrul l-a trimis în tribune.
» La final, jucătorii celor două echipe s-au încăierat la intrarea la vestiare, fiind despărţiţi de intervenţia energică a lui Adrian Falub.
» Pentru prima dată în acest sezon, Alba Iulia a avut galerie la un meci în deplasare.
Mijlocaşul Florin Dan a încasat în meciul de la Piatra Neamţ al 4-lea cartonaş galben şi va rata duelul de sîmbătă cu fosta sa echipă, CFR Cluj.
» Pe lista absenţilor se mai află şi Ionuţ Bălan, suspendat pentru cartonaşul roşu încasat cu Internaţional Piteşti.

Citește și:
Dorinel Munteanu a semnat! Vestea primită chiar la prezentarea oficială: „2 milioane de euro, controlează tot”
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!

Comentarii (1)
 •  26 Octombrie 2009, 01:02

"Pentru prima dată în acest sezon, Alba Iulia a avut galerie la un meci în deplasare..." Sunteti siguri in legatura cu afirmatia aceasta? Documentati-va, domnilor "jurnalisti" !

Vezi toate comentariile (1)
Comentează