FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Cristi Borcea: "Avem opt meciuri la care am fost dezavantajaţi de arbitri"

Articol de GSP - Publicat marti, 10 noiembrie 2009 00:00

Preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristian Borcea, a declarat că simte că echipa sa este urmărită de arbitri, considerând că a fost dezavantajată în opt partide dintre cele 13 disputate până acum în acest sezon al Ligii I.

"Am văzut şi meciul Stelei, cum a fost arbitrată, dar pe mine mă doare mai rău de noi. Duminică, s-a văzut foarte clar că suntem urmăriţi. Avem opt meciuri la care am fost dezavantajaţi de arbitri. Nu ştiu dacă toată treaba asta e premeditată, pentru că nu există disensiuni între noi şi CCA, dar e clar că suntem dezavantajaţi", a declarat Borcea.

Oficialul dinamovist a reclamat un fault al fundaşului rapidist Adrian Iencsi la atacantul dinamovist Andrei Cristea, în faza premergătoare marcării golului de către Alexandru Ioniţă, în minutul 3, şi un penalti la o acţiune în careul oaspeţilor a lui Gabriel Torje, în ambele situaţii arbitrul Ovidiu Haţegan lăsând jocul să continue.

Dinamo şi Rapid au remizat, duminică, scor 1-1, într-o partidă contând pentru etapa a XIII-a a Ligii I.

Steaua a învins, cu scorul de 2-0, pe Unirea Alba Iulia, într-un meci disputat luni, tot în etapa a XIII-a a Ligii I. După această întâlnire, oaspeţii au suţinut că echipa lor nu a primit un penalti la scorul de 0-0 şi că primul gol al Stelei a fost marcat de Kapetanos dintr-o poziţie de ofsaid.

sursa: Mediafax

Citește și:
„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”
Tenis

Petrolul pregătește curățenia de vară » Numele importante care sunt aproape de plecarea de la Ploiești
Superliga

Emma Răducanu, prima reacție după victoria asupra Soranei Cîrstea în turneul de la Queen’s: „Sunt bucuroasă că am reușit să-i întorc favoarea, și pe teren propriu!”

Fotbalistul de națională a fost vândut în plină criză! + Cu cine semnează: „E doar o chestiune de ore”

Prima mașină de serie cu baterie solidă vine din Vest, nu din China
Profit.ro
Prima mașină de serie cu baterie solidă vine din Vest, nu din China
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXCLUSIV | Fotbalistul de națională a fost vândut în plină criză! + Cu cine semnează: „E doar o chestiune de ore”

„Alona”, rivala care i-a făcut coșmaruri Simonei Halep, îndrăzneață în Grecia: „Pe curând, Mykonos”

Comentarii (12)
l0gan
l0gan  •  10 Noiembrie 2009, 18:18
Postat de adymafia pe 10 Noiembrie 2009, 16:28

dinamo e pe minus la greseli de arbitraj, dar ma gandesc ca pana la finalul campionatului, sigur, cel putin se va echilibra situatia...

iara steaua este pe plus sper acelasi lucru

 •  10 Noiembrie 2009, 17:59

Patetic borcik, patetic

adymafia
adymafia  •  10 Noiembrie 2009, 16:28

dinamo e pe minus la greseli de arbitraj, dar ma gandesc ca pana la finalul campionatului, sigur, cel putin se va echilibra situatia...

Vezi toate comentariile (12)
Comentează