SPORTURI  »  TENIS  »  RETRAGERE

Marat Safin şi-a încheiat cariera cu o înfrîngere în faţa lui Del Potro

Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 noiembrie 2009 00:00

Tenismenul rus Marat Safin a jucat, miercuri, ultimul meci al carierei de tenismen profesionist, în turul 2, cu argentinianul Juan Martin del Potro, scor 4-6, 7-5, 4-6, în cadrul Mastersului de la Paris, informează site-ul oficial al turneului.

La finalul meciului, Safin a primit un trofeu din partea organizatorilor, iar o parte a luminilor din sală au fost stinse pentru ca publicul să urmărească pe ecran imagini din cariera rusului. Cu lacrimi în ochi, fostul lider mondial a rememorat diferite momente ale carierei, unele victorii, dar şi faze în care era nervos şi arunca cu racheta de pământ. La finalul montajului, Rafael Nadal, Andy Murray, Novak Djokovic, Nikolai Davidenko şi Roger Federer i-au transmis câteva cuvinte lui Safin, iar filmul s-a încheiat cu "A bientot".

Marat Safin are 29 de ani şi anul acesta a hotărât să se retragă pentru că în opinia sa este prea bătrân ca să mai poată duce ritmul în tenisul profesionit. Rusul vine dintr-o familie de etnie tătară în care se practica tenisul.

Safin s-a antrenat în copilărie alături de jucătoare ca Ana Kurnikova, Elena Dementieva sau Anastasia Myskina, iar la vârsta de 14 ani s-a mutat la Valencia unde a avut parte de antrenamente profesioniste. A devenit tenismen profesionist în 1997, iar în 1998 îi învingea pe Andre Agassi şi pe Gustavo Kuerten la Roland Garros.

În noiembrie 2000, el a devenit lider al clasamentului ATP unde s-a menţinut timp de 9 săptămâni, iar în palmaresul său sunt trecute două titluri de Mare şlem, US Open (2000) şi Australian Open (2005), cinci titluri de Masters, Toronto (2000), Paris (2000, 2002, 2004) şi Madrid (2004).

Safin este cel de-al doilea tenismen care spune adio sportului de performanţă la Mastersul de la Paris, după ce Fabrice Santoro (36 de ani) a făcut acelaşi lucru duminică, în partida cu americanul James Blake, scor 4-6, 3-6.

SURSA: NewsIn

Citește și:
Scandal la sosirea la Mondial! Jucătorii, tratați precum suspecții pe aeroport: „Umilitor”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Măsura nemaivăzută care ar urma să fie aprobată în timpul meciurilor la Campionatul Mondial

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special

Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Superliga

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!

Comentarii (1)
 •  11 Noiembrie 2009, 21:00

dasvidania

Vezi toate comentariile (1)
Comentează