FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA - STEAUA 2-1

Emerich Ienei: "Nu o văd pe Steaua pe podium la finalul campionatului"

Articol de GSP - Publicat luni, 23 noiembrie 2009 00:00

Fostul antenor al Stelei, Emerich Ienei, a observat deficienţele din centrul apărării Stelei şi spune că golul doi al Astrei îi poate fi imputat columbianului Robinson Zapata. De asemenea, tehnicianul care a adus Cupa Campionilor în Ghencea nu o vede pe Steaua pe podium la finalul campionatului:

"Cel puţin golul al doilea îi aparţine lui Zapata, el este vinovat pentru primirea lui, a fost gol de portar. Steaua a avut mari dificultăţi în centrul apărării, acolo cred că trebuie făcute modificări în pauza de iarnă. Mi s-a părut că jucătorii Stelei s-au mulţumit cu puţin în acest meci, iar cînd faci asta, puţin vei şi primi. A fost o prestaţie slabă, în faţa unei echipe bunicele.

Din păcate, nu o văd pe Steaua între primele trei echipe la finalul campionatului. Voi ţine cu Vasluiul lui Marius Lăcătuş în acest sezon, iar la meciul dintre cele două echipe voi sta împărţit", a spus Emerich Ienei la televiziunea sportro.

Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate

E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Superliga

Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”

Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (19)
 •  01 Decembrie 2009, 10:13

Vand haine: Geaca nike clima fit 40 ron (XXL) Fesuri/caciuli nike 15 ron Hanorace nike/ adidas 50 ron (M,L,XL) Bluze Sprider/Just casual 40 ron (M,L) Tricouri nike/adidas 40 ron (M,L,XL) Treninguri dama nike 50 ron (40.42) Pentru detalii: Razvan_shop1 Va astept!

 •  26 Noiembrie 2009, 10:38

asta e prea mult bagat in seama. doar pt a-l da si pe el pe le tv face declaratii de mare antrenor. el ce dreaq a facut ???? noroc ca a prins si el ekipa aia care se antrenau singuri ca pe el nici nu l bagau in seama !!!!

Vezi toate comentariile (19)
Comentează