GSP SPECIAL  »  POKER  »  BINE DE STIUT

Jucătorii de poker, o soluţie pentru ieşirea din criză?

Articol de GSP - Publicat joi, 26 noiembrie 2009 00:00

Ştim că la prima vedere nu pare adevărat, însă conform unui articol lansat recent în presa străină, atributele pe care le au jucătorii de poker pot oferi o soluţie reală la actuala criză financiară. Potrivit analiştilor americani, cei mai buni candidaţi pentru posturi importante din sistemul financiar sunt jucătorii de poker, deoarce aceştia au anumite calităţi foarte bine dezvoltate: autocontrol şi încredere.

Acestea sunt atribute esenţiale în tranzacţiile cu profituri foarte mari, acolo unde competitivitatea este extrem de mare, iar riscurile sunt majore.

În lume există o serie de companii foarte mari care folosesc poker-ul pentru a recruta noi angajaţi, urmărindu-le modul în care iau decizii în condiţii de stress.

Astfel, profesorul de finanţe comportamentale al Universităţii Harvard, Brandon Adams,  afirmă că pentru un post ca agent de bursă cel mai bun este un jucător profesionist de poker, deoarece acesta este un  supravieţuitor într-un sistem în care 95% din jucători îşi pierd banii: "Oricine e destul de deştept şi de disciplinat să reziste în acest sistem o s-o ducă probabil foarte bine şi în lumea jucătorilor la bursă", declara el pentru Bloomberg.

În acest context economic lezat, un număr tot mai mare de agenţii de brokeri şi fonduri de investiţii studiază lumea poker-ului pentru a găsi eventuale talente. Dintr-o dată, Wall Street-ul este cu ochii pe jucătorii profesionişti de poker.

Sunt şi câteva cazuri consacrate care indică acelaşi idee: Aaron Brown, un jucător de poker în vârstă de 53 de ani care gestionează la momentul actual un capital de 23 de miliarde de dolari pentru o companie din Connecticut.

Desigur ca în România un jucător de poker nu este privit cu ochi buni, din cauza ideilor preconcepute. Contrar acestor prejudecăţi stau sute de studii făcute de universităţii de prestigiu din lume, care indică acelaşi lucru: poker-ul nu este un joc de noroc iar jucătorii profesionişti pot fi foarte buni în lumea finanţelor. Astfel una dintre soluţiile pentru criza economică îl poate reprezenta plasarea strategica pe piaţa de capital a unor oameni care să aibă aceleaşi atribute ca un jucător de poker.

Să nu uităm că actualul câştigător al World Series of Poker, Joe Cada în vârstă de 22 de ani, şi-a petrecut copilaria urmărind cotaţiile burselor. Acesta a câştigat recent nu mai puţin de 8,5 milioane de dolari la WSOP, deci se poate!

Discuta pe forum. click aici.

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Nationala
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează