FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA ALBA IULIA

Şoc în Cetate

Articol de GSP - Publicat marti, 15 decembrie 2009 00:00

Preşedintele Sarmeş a demisionat, clubul fiind pe marginea prăpastiei din cauza dificultăţilor financiare

Unirea Alba Iulia e la un pas de disoluţie. Ieri, omul care oferea garanţia stabilităţii financiare la club, preşedintele Marian Sarmeş, şi-a dat demisia. "E o hotărîre irevocabilă. Mă simt vinovat de parcursul din turul campionatului", a declarat Sarmeş, pînă ieri liant între autorităţi şi echipă.

Preşedintele demisionar s-a arătat dezamăgit şi de sprijinul oraşului pentru Unirea. "Toţi cei care am lucrat la club am fost mereu culpabilizaţi. Eu, cu preponderenţă, pentru că nu am făcut rost de bani pentru a întări mai mult echipa în vară. Liga 1 s-a dovedit o pălărie prea mare pentru Alba Iulia. Fotbalul nu e apreciat aşa cum ar trebui la noi în oraş", a adăugat Sarmeş, care a venit în fruntea clubului în 2005, cînd Unirea era în faliment.

Şi acum, ca şi în 2005, Alba e la un pas de colaps. În primele 11 luni ale anului s-au cheltuit 1,4 milioane de euro, faţă de un total al încasărilor de numai 490.000 de euro, din care 400.000 din drepturile TV şi 90.000 din vînzarea biletelor şi a abonamentelor.

"Se va alege praful"
Şi vicepreşedintele Vasile Trifan se gîndeşte la plecare. "Dacă Sarmeş renunţă, voi pleca şi eu, nu mă mai interesează. Sarmeş era un element de echilibru între club şi autorităţi. În curînd vom ajunge în incapacitate de plată şi poate chiar la desfiinţarea formaţiei. Dacă Sarmeş nu se răzgîndeşte, se va alege praful", a spus, extrem de supărat, Vasile Trifan. Consiliul de administraţie va trebui să decidă, pînă în ianuarie, cine va fi succesorul lui Sarmeş.

"Poate unii mă vor acuza de laşitate, deoarece plec în aceste momente dificile. Sper să vină altcineva, mai capabil. Nu s-a sfîrşit lumea cu mine"
Marian Sarmeş, preşedinte demisionar Unirea Alba Iulia

2,5 MILIOANE de euro este bugetul estimat al clubului

Citește și:
Presa din Italia a reacționat după o nouă victorie a lui Chivu în Serie A: „Poate asta a lipsit sezonul trecut” + Nota primită
Campionate

Daniel Pancu, MONOLOG de cinci minute despre situația lui Ciprian Deac » Discurs fără menajamente: „De atunci mi-am jurat”
Superliga

A intervenit și a deturnat negocierile pentru aducerea lui Moruțan! Gigi Becali: „Vă spun cum s-a întâmplat, adevărul”

Nu pierd timpul! Fiica lui Bodescu de la FRF i-a spus „DA” fostului atacant din Superliga
Stiri extrasport
Nu pierd timpul! Fiica lui Bodescu de la FRF i-a spus „DA” fostului atacant din Superliga
EXCLUSIV Investiție de amploare lansată de Dumitru Dragomir
Profit.ro
EXCLUSIV Investiție de amploare lansată de Dumitru Dragomir
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ce face Bianca Andreescu, în timp ce jucătoarele de top se pregătesc pentru debutul la Australian Open

Vedeta lui PSG s-a îndrăgostit de o fostă studentă la științe politice, care a renunțat la școală pentru ... dansuri orientale

Comentarii (2)
 •  15 Decembrie 2009, 08:54

oooo da sa vina malusel. ce vremuri.

 •  15 Decembrie 2009, 08:27

Hai Malusel! Nu vrem sa ne desfiintam! Din pacate la Alba Iulia nu se prea iubeste fotbalul , lumea vine pe stadion ca la teatru si nu doare pe nimeni daca echipa nu are rezultate. Rusine tuturor albaiulienilor care vin pe stadion ca la teatru. Eu unul sufar pt. aceasta echipa si cand are rezultate proaste ma doare efectiv. Nu stiu cati albaiulieni sunt asa de afectati ca mine! Tot ce imi doresc doar sa se rezolve lucrurile si sa ramanem in liga1! Forza Unirea!!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează