GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  SUPERLATIVELE GSP 2009 / ORA 20:30, GSPTV

Seara campionilor

Articol de GSP - Publicat vineri, 18 decembrie 2009 00:00

Eroii sportului românesc al anului 2009 vor fi premiaţi azi, de la ora 20:30, în cadrul unui megashow televizat de GSP TV: invitaţi speciali, momente artistice şi performeri de clasă mondială

Gazeta Sporturilor premiază excelenţa în sport de 43 de ani. Iar astăzi, într-o festivitate transmisă în direct de GSP TV, vor urca pe scenă campionii din 2009: cel mai bun sportiv, cel mai bun fotbalist străin, cel mai bun antrenor.

Vor exista însă şi două premii speciale. Primul va fi oferit de Young GSP, iar celălalt de redacţia ziarului, prin intermediul directorului Ovidiu Ioaniţoaia.

Moderatorii showului vor fi Radu Naum şi Anda Banu. Decorul din platoul ce va găzdui spectacolul va fi cel tradiţional: un colaj cu cele mai bune imagini reuşite de fotoreporterii Gazetei în 2009.

Printre invitaţii speciali ai serii se vor număra Anghel Iordănescu, Mihai Stoichiţă, Nicolae Manea, Victor Becali, Dumitru Stîngaciu, Gică Popescu, Doina Melinte şi Mircea Apolzan, secretarul general al federaţiei de gimnastică.

Peste 10.000 de voturi de la fani!
Ancheta "Superlativele GSP" a fost construită în jurul preferinţelor a trei mari categorii de votanţi. Cititorii Gazetei şi-au exprimat preferinţele pe site-ul ziarului: s-au adunat peste 10.000 de voturi!

Apoi, peste 50 de şefi de federaţii, preşedinţi de cluburi şi căpitani de echipe, dar şi peste 65 de jurnalişti sportivi şi-au prezentat topurile. Totul a fost centralizat într-o ierarhie despre care se poate spune că reprezintă fidel opţiunile a zeci de mii de români.

Cîntă Viţa de Vie
Momentele artistice ale galei "Superlativele GSP" vor fi asigurate de formaţia Viţa de Vie. Lansată în 1996 de Adi Despot, trupa a reuşit să supravieţuiască de-a lungul anilor prin seriozitatea de care a dat dovadă şi prin stilul uşor nonconformist al membrilor.

Fără îndoială, una dintre cele mai cunoscute melodii ale Viţei de Vie este "Basul şi cu toba mare", piesă lansată în 1999. Telespectatorii vor avea parte de patru reprezentaţii ale trupei de-a lungul spectacolului de diseară.

"Este ancheta cea mai completă şi apropiată de adevăr. După un an greu şi plin de surprize, nu va mai fi nimic previzibil, totul devine mult mai interesant"
Radu Naum, prezentator

Citește și:
Halucinant! LPF a schimbat a PATRA oară programul din prima etapă » Care e ultima variantă
Superliga

Prinde contur » Cel mai nou stadion din România, aproape de inaugurare
Liga 3

Doar DOUĂ cluburi din Superliga au respectat în totalitate regula „5+6” impusă de FRF

„Arăta ca o focă” » Diana Șucu a dezvăluit jucătorul de la Rapid care l-a dezamăgit crunt pe patron: „N-a fost în stare să se miște”

LISTA Salarii în armată de la 5.000 de lei pentru civili, la 30.000 de lei pentru ofițeri, fără sporuri. Au început înscrierile și recrutarea
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu mi-am dat seama cât e de scurtă sau transparentă” » Eugenie Bouchard a venit la evenimentul de la Indian Wells cu o rochie pe care nu o probase

Verdict înainte de play-off: „La ce calitate avem, nu avem voie să pierdem vreun meci!”

Comentarii (6)
 •  18 Decembrie 2009, 18:31

Vița de vie NU fost lansata de Adrian Despot !

 •  18 Decembrie 2009, 16:58

"vor urca pe scenă campionii din 2009: cel mai bun sportiv, cel mai bun fotbalist străin, cel mai bun antrenor." deci, brandan e plecat in argentina, nu are cum sa urce pe scena. e clar, kapetanos e castigatorul :)

 •  18 Decembrie 2009, 16:22

iar ati scris de toate dar la ce ora se transmite,canci!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează