GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  SUPERLATIVELE GSP 2009

Young COCO

Articol de - Publicat luni, 21 decembrie 2009 00:00

Crina "Coco" Popescu  a primit un premiu special în cadrul Galei Superlativelor GSP

La 15 ani, Coco îşi petrece aproape jumătate de an pe munte. Are deja trei recorduri de vîrstă şi într-o zi vrea să ajungă şi pe Everest. Young GSP a răsplătit-o pentru ambiţia, determinarea şi forţa sa.

- Coco, ai primit premiul Young GSP. Crezi că eşti un model pentru tineri?
- Nu ştiu, poate doar prin prisma faptului că fac ceea ce îmi place, poate prin asta pot fi un model. Nu toţi tinerii merg pe munte, dar ar fi frumos să facă ceea ce le place.

- Ai primit multe premii anul aceasta?
- Da, am primit destule, dar mă bucur că mi-au fost oferite pentru că în acest mod simt că îmi sînt recunoscute performanţele.

- 2009 a fost unul încărcat pentru tine, vreun regret?
- Expediţia de pe Cho-Oyu. Mi-am dorit foarte mult să ajung pe vîrf, dar n-am putut. Sînt prea mică pentru peste 8.000 de metri. A fost o expediţie de acomodare. Să vedem cum reacţionează organismul meu la o altitudine diferită de ceea ce încercasem pînă atunci.

- Dar cel mai frumos moment al acestui an?
- Sînt mai multe, pentru fiecare vîrf pe care l-am atins in 2009. Şi sînt destule, Aconcagua, Elbrus şi Kilimanjaro

- Ce-ţi propui pentru 2010?
- La începutul anului voi merge în Papua Noua Guinee pentru a urca pe Cartensz Pyramid (4884 m), în vară în America de Nord pentru McKinley (6194), apoi în Antarctica, pentru Vison Massif (4892). Toate cele trei vîrfuri fac parte din Seven Summits.

Premiu de excelenţă pentru Lucescu
Doar locul secund în Ancheta Gazetei la secţiunea "Cel mai bun antrenor", Mircea Lucescu a primit totuşi un premiu în afara sistemului de voting la gala "Superlativele GSP". Tehnicianului în vîrstă de 64 de ani i-a fost acordat trofeul de Excelenţă pentru cîştigarea Cupei UEFA cu Şahtior în 2009.

Crina "Coco" Popescu  a primit un premiu special în cadrul Galei Superlativelor GSP

La 15 ani, Coco îşi petrece aproape jumătate de an pe munte. Are deja trei recorduri de vîrstă şi într-o zi vrea să ajungă şi pe Everest. Young GSP a răsplătit-o pentru ambiţia, determinarea şi forţa sa.

- Coco, ai primit premiul Young GSP. Crezi că eşti un model pentru tineri?
- Nu ştiu, poate doar prin prisma faptului că fac ceea ce îmi place, poate prin asta pot fi un model. Nu toţi tinerii merg pe munte, dar ar fi frumos să facă ceea ce le place.

- Ai primit multe premii anul aceasta?
- Da, am primit destule, dar mă bucur că mi-au fost oferite pentru că în acest mod simt că îmi sînt recunoscute performanţele.

- 2009 a fost unul încărcat pentru tine, vreun regret?
- Expediţia de pe Cho-Oyu. Mi-am dorit foarte mult să ajung pe vîrf, dar n-am putut. Sînt prea mică pentru peste 8.000 de metri. A fost o expediţie de acomodare. Să vedem cum reacţionează organismul meu la o altitudine diferită de ceea ce încercasem pînă atunci.

- Dar cel mai frumos moment al acestui an?
- Sînt mai multe, pentru fiecare vîrf pe care l-am atins in 2009. Şi sînt destule, Aconcagua, Elbrus şi Kilimanjaro

- Ce-ţi propui pentru 2010?
- La începutul anului voi merge în Papua Noua Guinee pentru a urca pe Cartensz Pyramid (4884 m), în vară în America de Nord pentru McKinley (6194), apoi în Antarctica, pentru Vison Massif (4892). Toate cele trei vîrfuri fac parte din Seven Summits.

Premiu de excelenţă pentru Lucescu
Doar locul secund în Ancheta Gazetei la secţiunea "Cel mai bun antrenor", Mircea Lucescu a primit totuşi un premiu în afara sistemului de voting la gala " Superlativele GSP". Tehnicianului în vîrstă de 64 de ani i-a fost acordat trofeul de Excelenţă pentru cîştigarea Cupei UEFA cu Şahtior în 2009.

Citește și:
Aiuritor! Hagi s-a apucat să-i certe pe jurnaliști că „au uitat să-i propună un jucător” la lot: „Nu v-ați uitat cum joacă? L-ați omis, și voi greșiți”
Nationala

Remarca absurdă a lui Hagi a stârnit un dialog aprins în studio: „În 105 ani, nimeni nu a făcut așa ceva”

Verdict! Cornel Dinu nu crede că Hagi are calități de selecționer și a remarcat un singur fotbalist câștigat de România

Imagini scandaloase! Doi copii au afișat un banner vulgar după România - Suedia

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”

Comentarii (1)
tiesto212
tiesto212  •  21 Decembrie 2009, 09:57

Bravo!O cunosc e din Brasov.:P

Vezi toate comentariile (1)
Comentează