INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TERRY FACE CIUBUCURI FOLOSIND IMAGINEA CLUBULUI

Terrybilistul

Articol de - Publicat marti, 22 decembrie 2009 00:00

Internaţionalul englez a fost atras în cursă chiar de tabloidul care-l plăteşte să scrie editoriale

Deşi se numără printre cei mai bine plătiţi jucători ai lui Chelsea, John Terry nu pierde nici o ocazie să mai facă un ban. Lăcomia l-a împins inclusiv la afaceri dubioase şi deunăzi a sfîrşit prin a fi dat de gol chiar de către ziarul pentru care scrie editoriale: The Sun.

Jurnaliştii celui mai bine vîndut tabloid englez mirosiseră mai demult că Terry şi un anume Tony Bruce organizează tururi ale cantonamentului lui Chelsea fără ca şefii să aibă habar. Dar mai trebuiau s-o şi dovedească. Cum? I-au contactat pe căpitanul albaştrilor şi pe ajutorul său, dîndu-se drept suporteri de lux, şi au obţinut o întîlnire la restaurantul clubului.

Acolo s-au dus înarmaţi cu o cameră video miniaturală  şi cu 10.000 de lire sterline (11.250 euro), cum li se sugerase, pe care i-au înmînat lui Bruce la sosire. Culmea, la cîteva mese distanţă, managerul Carlo Ancelotti lua prînzul liniştit, fără să aibă habar ce se petrece în preajmă.

O dată rezolvată problema banilor, Terry şi-a plimbat "clienţii" peste tot. Ei l-au putut vedea pe Cech jucînd tenis de masă, iar pe Ballack şi pe Drogba, echipaţi sumar, relaxîndu-se în jacuzzi! Apoi le-a mărturisit că 8.000 de lire sterline vor intra în contul său, "pentru o acţiune caritabilă", şi restul în cel al partenerului: "Dar să nu vă scape ceva. La club nu ştie nimeni".

Prima "afacere"
Afacerea prin care Terry şi-a atras prima oară critici e un contract de imagine cu firma Riviera Entertainment Limited. Aceasta s-a angajat să-i monitorizeze  rolul de căpitan al Angliei şi de jucător-simbol al lui Chelsea. Riviera a trimis mailuri potenţialilor clienţi cu logoul FIFA, fără a avea acordul forului mondial, şi cu imagini înfăţişîndu-l pe Terry în tricoul lui Chelsea. Evident, fără ok-ul clubului. 

Capello: "Îi iau banderola!"
Managerul Carlo Ancelotti i-a luat ieri apărarea lui Terry: "Nu cred o iotă. Am încredere în John". Dar selecţionerul Angliei, Fabio Capello, spumegă. Tehnicianului italian nu i-a picat bine că tocmai căpitanul său scrie în The Sun şi nici faptul că vrea să-şi ia familia la Mondiale. Iar cînd a aflat şi de povestea cu turul cantonamentului, a izbucnit: "E posibil să-i iau lui Terry banderola!".

O familie ciudată
Dacă John Terry ţine prima pagină a ziarelor atît prin ceea ce face pe teren, cît şi prin activităţile extrasportive, nici părinţii lui nu sînt mai prejos. Mama, de pildă, a fost prinsă la furat din supermarket. Iar tatăl său a fost implicat în trafic de droguri, fiind dovedit tot de către jurnaliştii de la The Sun, care pentru a-l prinde în fapt i-au înscenat şi lui o filmare cu camera ascunsă într-un bar.

19 milioane de euro. Aceasta este suma la care se ridică averea lui John Terry

9,94 milioane euro e salariul anual net pe care internaţionalul englez îl ia la Chelsea

Citește și:
Mama jucătorului de la Dinamo, dialog în cantonament cu Andrei Nicolescu » A surprins pe toată lumea
Superliga

Au furat startul! Cel mai nou stadion din Superliga e gata de inaugurare peste 3 zile

Gata, se face mutarea! Denis Drăguș semnează cu noua echipă » Primul meci va fi împotriva lui FC Argeș
Nationala

Noul Duster va fi lansat în 20 de zile, dar nu sub numele Dacia » Primele imagini: cum arată mașina care se va bate cu Toyota și Skoda
Noutati auto

Gigant american cumpără în România o fabrică
Profit.ro
Gigant american cumpără în România o fabrică
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Nu vă spun când mor, dar am alarma programată” » Povestea zguduitoare a unei campioane cu 5 Jocuri Olimpice în palmares, aflată pe moarte: „Mi-am «hackerit» creierul, ca să lupt cu cancerul”

Noul Duster va fi lansat în 20 de zile, dar nu sub numele Dacia » Primele imagini: cum arată mașina care se va bate cu Toyota și Skoda

Comentarii (5)
jon_sionut
jon_sionut  •  22 Decembrie 2009, 11:08

un caractere de nimic praf ii bate la fund pe ai nostri

 •  22 Decembrie 2009, 10:19

Mih, poate pe restul ii bea!! Hahaha

 •  22 Decembrie 2009, 09:44

Ar fi mai prost ca noaptea terry daca s-ar gainari la 8.000 de euro fraudulosi pe spatele clubului care ii da atatia si atatia bani. Ar fi cel mai prost fotbalist in viata si ar fi demnul urmas al masii si a lui taicasu niste infractori de drept comun (aia macar au scuza ca nu castiga exorbitant ca el).

Vezi toate comentariile (5)
Comentează