FOTBAL  »  Superliga  »  UNIREA URZICENI

Află povestea lui Ronny Levy, "omul de casă" de la Maccabi Haifa! Reuşeşte la Unirea?

Articol de GSP - Publicat vineri, 01 ianuarie 2010 00:00

După ce a renunţat la activitatea profesionistă ('97), lui Levy i s-a oferit un post în departamentul de juniori al lui Maccabi Haifa. Nu a rămas mult timp aici, pentru că antrenorul primei echipe, Eli Cohen, i-a oferit oportunitatea de a-i fi asistent şi mai apoi, chiar interimar după demisia sa produsă în etapele de final ale stagiunii 1999-2000.

Ce a urmat? Încă o dată un post la Academie. de această dată unul în care a putut lua deciziile pe care le-a considerat oportune pentru dezvoltarea tinerilor fotbalişti. Performanţele pe care le-a obţinut nu i-au lăsat indiferenţi pe conducătorii clubului, care i-au oferit şansa de a-i succeda lui Itzhak Schum, plecat la Panathinaikos în vara lui 2003.

3 titluri consecutive, o Cupă a Israelului şi o calificare în grupele Cupei UEFA, ediţia 2006-2007 sînt performanţepe care l-au ajutat pe Levy să le dea un răspuns pertinent celor care se îndoiau de capacităţile sale profesionale. Totuşi, locul 5 obţinut în 2008 l-a determinat să renunţe şi să accepte o nouă provocare, Maccabi Petah Tikva, echipă la care a rămas, însă, mai puţin de un an.

Cum crezi că va reuşi Levy să se adapteze la Urziceni?

Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Superliga
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Campionate
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (2)
 •  01 Ianuarie 2010, 15:51

cupa israelului a fost de fapt cupa toto (un fel de cupa a ligii) iar grupele de fapt au fost optimi de finala

 •  01 Ianuarie 2010, 15:02

AFLATI DE AICI CUM PUTETI FACE B/\NI CU SITEUL NE OBUX. MAI AM AICI SI DOVEZILE DE PLATA. INTRATI SI CONVINGETI-VA CAT DE USOR PUTETI FACE SI VOI B/\NI PE INTERNET CA MINE. _____________________w w w.fa bani.bi z.l y

Vezi toate comentariile (2)
Comentează