FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIMIŞOARA

Poli vrea titlul! Iancu: "Nu renunţăm la nici unul dintre primii 18-20 de jucători"

Articol de GSP - Publicat duminica, 17 ianuarie 2010 00:00

Patronul Politehnicii Tilmişoara, Marian Iancu, spune că nici unul dintre jucătorii de bază ai grupării viola nu este transferabil, dar lasă să se înţeleagă că nu se va opune în cazul în care vreunul dintre elevii lui Sabău îşi va declara expres dorinţa de a părăsi Banatul în perioada următoare.

"Primii 18-20 de jucători din lot în ordinea apariţiilor din tur nu sînt transferabili, asta am spus de mai mult timp şi îmi menţin afirmaţia. Nu avem nici o ofertă clară pentru nici unul dintre jucătorii noştri, e normal să se întîmple astfel cît timp punctul nostru de vedere a fost clar referitor la plecări.

Afirmaţiile noastre publice au avut darul de a inhiba orice interes venit din partea celor interesaţi. Dacă există interesul vreunui club pentru cineva de la Poli, ar trebui să vedem oferta, să ne dăm seama dacă putem sau nu să ne ridicăm la nivelul propunerii pe care ei i-o fac jucătorului.

Dacă ne va fi imposibil, intervin negocierile pentru că nu ai cum să ţii un fotbalist care e cu gîndul la plecare, aşa e corect şi noi am procedat mereu în acest mod. În afară de supoziţiile care s-au făcut referitor la un transfer al lui Bucur la Kuban, nu a existat nimic concret între cele două cluburi", a explicat Iancu pentru gsp.ro.

Conducătorul bănăţenilor s-a referit şi la oferta de prelungire a contractelor pe care le-a facut-o fraţilor Karamian: "Cluburile interesate de ei pot să discute direct cu jucătorii pentru că au intrat în ultimele 6 luni de contract, în acest moment sîntem pasivi în ceea ce priveşte acest caz.

Am făcut o ofertă scrisă, clară, aşteptăm un răspuns de la ei pînă în cel de-al doilea cantonament al iernii, sau chiar în timpul acelui stagiu de pregătire. Dacă va fi negativ, va trebui să analizăm situaţia alături de stafful tehnic şi să vedem în ce măsură ne mai putem baza pe ei în retur".

Citește și:
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Tenis
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Superliga
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (10)
 •  17 Ianuarie 2010, 16:43

mori de ciuda franare ,stii foarte bine caci suntem puternici si pe deasupra ne-am mai intarit in pauza asta ,va e fricaaaa,urla frustrarea in voi cea ce nu poate decat sa ne bucure,ANUL ASTA VOM FI CAMPIONI!!!!!!!!!!!

 •  17 Ianuarie 2010, 16:31

Ce ti-am spus acum 2 saptamani Iancule? Ti-am zis ca te arde Petrescu? Voia sa-l ia pe Gigel cu 500 000 de euro,sau..... sa te deruteze.A reusit jigodia.

 •  17 Ianuarie 2010, 16:31

Nu ma pot abtine,trebuie sa ma cobor la nivelul tau ! Baiete cine erati voi ma acum 3-4 ani in fotbal ma?de fapt cine sunteti si acum?doar cu furaciuni si manareli ati facut totul nu ti-e rusine ma sa vorbesti asa de Timisoara ? dute invartindu-te ba baiatule !Ca sa stii si tu lotul nostru e cel mai valoros pe piata transferurilor din Romania. dar de fapt de ce imi pun eu mintea cu pustani gen 15,16 ani?vezi-ti tu de ungaria ta si lasa-ne pe noi in pace c.o.rcitura care esti !

Vezi toate comentariile (10)
Comentează