INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DEPORTIVO - REAL MADRID, SÎMBĂTĂ, DE LA 23:00

Florentino Perez şi Jorge Valdano l-au vizitat pe Filipe Luis. Fanii Realului îl vor la Madrid!

Articol de - Publicat sambata, 30 ianuarie 2010 00:00

Preşedintele lui Real Madrid, Florentino Perez, şi directorul general, Jorge Valdano, l-au vizitat pe fotbalistul lui Deportivo La Coruna Filipe Luis, la el acasă, unde se recuperează după grava accidentare pe care a suferit-o pe 23 ianuarie, în meciul cu Athletic Bilbao.

Într-un duel cu Iraizoz, fotbalistul brazilian a suferit o fractură de peroneu, fiind operat de urgenţă a doua zi. Luis va sta în afara terenului între 4 şi 6 luni. Jucătorul lui Deportivo era revelaţia echipei în acest sezon s-a aflat în atenţia lui Real, înainte să se accidenteze. Pe 15 ianuarie, cotidianul spaniol AS scria despre începutul negocierilor cu Deportivo pentru Filipe Luis.

Florentino şi Valdano s-au deplasat pînă acasă la fotbalistul brazilian pentru a-l încuraja, înainte de prînzul pe care conducerile celor două cluburi îl aveau programat. Nu este prima dată cînd Real Madrid îşi arată sprijinul către jucător, pe site-ul oficial al madrilenilor fiind postat un mesaj de încurajare chiar a doua zi după accidentare.

La întoarcerea la hotelul în care e cazată delegaţia Realului, cei doi oficiali au fost întîmpinaţi de fani ai echipei, care le-au cerut să-l transfere pe Filipe Luis.

Deportivo la Coruna - Real Madrid se joacă în această seară, de la ora 23:00.

sursa: as.com

Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate

E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Superliga

Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”

Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează