FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - TEREK 0-2

Mircea Rădulescu: "Am văzut lipsă de discernămînt la jucătorii Stelei!"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 10 februarie 2010 00:00

Prezent la jocul amical disputat ieri de Steaua în compania cecenilor de la Terek Groznîi, directorul Şcolii Federale de Antrenori, Mircea Rădulescu, a analizat prestaţia elevilor lui Mihai Stoichiţă şi se arată surprins de modul în care cei care au fost pe teren în prima repriză au înţeles să trateze partida.

"Nu am stat decît la prima repriză, am văzut că Mihai a încercat să le dea şansa jucătorilor care au evoluat mai puţin în tur să arate că pot fi soluţii pentru primul 11. Nu a intrat cea mai bună echipă, iar în aceste condiţii nu cred că s-a urmărit rezultatul.

Şi rezervele trebuie să fie apropiate de valoarea titularilor, dar am văzut crispare şi o oarecare lipsă de discernămînt. Penalty-ul provocat de Bicfalvi putea fi uşor evitat dacă se plasa corect, dacă tatona şi nu ataca. Totuşi, nu cred că există motive de îngrijorare, am văzut că Stoichiţă este optimist şi că e mulţumit de felul în care s-au comportat băieţii în cantonament.

E firesc să existe unele inexactităţi în perioada de pregătire, lucrurile pot fi remediate pînă la startul returului", a spus Mircea Rădulescu pentru gsp.ro.

Citește și:
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Superliga
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Special
Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Tenis
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
După Dinamo - FCSB, statisticienii au calculat cel mai probabil play-off în acest sezon
Superliga
După Dinamo - FCSB, statisticienii au calculat cel mai probabil play-off în acest sezon
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (4)
 •  10 Februarie 2010, 15:43

nu ne intereseaza ce zice nimeni despre nimic

 •  10 Februarie 2010, 14:42

Lipsa de discernamant la jucatorii Stelei?!? Nea Radulescule, pai lipsa de discernamant este conditia sine-qua-non pentru a ajunge la Steaua!!!

 •  10 Februarie 2010, 14:20

Ma amuz cand il citesc pe acest Capello al Romaniei, NEA Mircea Radulescu. Este un asa bun antrenor incat de vreo 5 ani de cand e pe functie la FRF nu a primit nici macar o oferta sa antreneze? Sa nu vorbim ca un astfel de personaj ar trebui sa aiba un CV frumos ca sa il judece pe Zenga( pentru ca la palmares Omul Paianjen ar putea sa il umileasca in fiecare secunda) si alti antrenori straini veniti sa munceasca in Romania. El sta pe un scaun la diverse posturi TV si analizeaza. Cauta-ti echipa!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează