FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII

Cîrţu: "Aş fi vrut să revin într-o perioadă mai bună!"

Articol de GSP - Publicat joi, 18 martie 2010 00:00

Antrenorul Sorin Cîrţu a avut aseară o primă întîlnire cu jucătorii de la Pandurii, care au fost convocaţi cu toţii în cantonamentul de la Hotel Sport. Preşedintele Marin Condescu i-a prezentat situaţia echipei în acest moment şi noile achiziţii din lot, iar tehnicianul a purtat o primă discuţie de peste o oră cu fotbaliştii şi a stabilit deja lotul pentru meciul cu CFR Cluj.

„Nu pot spune că sînt prea bucuros că am revenit acum, dar am avut o discuţie cu preşedintele Marin Condescu şi cu directorul general Daniel Burlan de la SNLO. Mi-au cerut ajutorul pentru perioada aceasta dificilă. Aş fi vrut să vin într-o altă situaţie la Pandurii, deoarece e o perioadă dificilă acum pentru echipă. Am încredere în băieţi că pot să remedieze această situaţie pentru că le ştiu aşa în mare posibilităţile. Dar nu ştiu la ce nivel sînt din punct de vedere fizic pentru că altfel îi cunosc pe fiecare în parte foarte bine şi ştiu ce pot. Nu e o situaţie disperată, dar este o situaţie care trebuie să-ţi dea frisoane. Nu vreau să vorbesc de retrogradare şi din superstiţie, însă locul pe care îl ocupăm la ora actuală e unul care îţi dă frisoane şi faci temperatură”, a spus Cîrţu.

Sorin Cîrţu l-a înlocuit te pe Liviu Ciobotariu, care a demisionat ieri după remiza cu Ceahlăul. "Sorinaccio" revine după ce în octombrie a fost înlocuit de Ciobotariu.

Citește și:
Filmul complet al scandalului-monstru de la FCSB » Ce s-a întâmplat, de fapt, la antrenament: „Pleacă, că te bat!”
Superliga
Filmul complet al scandalului-monstru de la FCSB » Ce s-a întâmplat, de fapt, la antrenament: „Pleacă, că te bat!”
Soția lui Vali Crețu șochează în scandalul de la FCSB: „Când ești amenințat cu bătaia de managerul echipei...”
Superliga
Soția lui Vali Crețu șochează în scandalul de la FCSB: „Când ești amenințat cu bătaia de managerul echipei...”
Simona Radiș și Adriana Adam, istorie la Campionatele Mondiale de la Amsterdam: „A fost un plan nebun”
Altele
Simona Radiș și Adriana Adam, istorie la Campionatele Mondiale de la Amsterdam: „A fost un plan nebun”
Marius Croitoru, nemulțumit: „O spun fără niciun fel aroganță”
Superliga
Marius Croitoru, nemulțumit: „O spun fără niciun fel aroganță”
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (1)
 •  18 Martie 2010, 15:41

In orice caz, Cirtule, la retrogadre sintem noi sau Pandurii!!! Nu inteleg de ce te-ai bagat la mijloc... Oricum, stiinta nu cred ca va retrogada! Chiar daca nu batem pe Iasi... Iasii au meci greu cu Vaslui => vor veni mai obositi la Severin!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează