Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 30 martie 2010 00:00
Cehul a jucat duminică seară în premieră pentru Dinamo. Acesta ar putea fi şi ultimul său meci fiindcă i s-a transmis că a greşit la ultimul gol şi nu va mai prinde echipa
Pentru semieşecul de la Urziceni (4-4) va plăti şi fundaşul Martin Zivny. Cehul de 29 de ani va pierde postul de titular la numai 90 de minute distanţă de la debutul în prima echipă a "cîinilor". I se trage de la Marius Bilaşco, atacantul care a egalat în al patrulea minut de prelungire. Jucătorii lui Dinamo au dezvăluit că Ţălnar i-l dăduse cehului în marcaj special pe vîrful Urziceniului.
"Ţălnar i-a spus clar lui Zivny: <Fiară, îl ţii pe numărul 7 de la ei! Te lipeşti ca timbrul de scrisoare de el şi nu mi-l laşi! Se mişcă ăla, te mişti şi tu, nu se mişcă el, nu te mişti nici tu!>", a povestit un jucător care a asistat la discuţia dintre antrenor şi fundaş de dinaintea meciului. "I-am zis lui Martin să fie în permanenţă cu ochii pe Bilaşco. Nu mai vreau să discut acum, e tîrziu. Mor de nervi cînd mă gîndesc că trebuia să avem 4-5 puncte avans acum, fără să mai vorbim de punctele pierdute aiurea în toamnă", a declarat Ţălnar.
Pierderea adversarului direct din marcaj la ultima fază a meciului îl scoate pe Zivny din primul 11. La finalul partidei de duminică seară, Ţălnar i-a reproşat vehement şi lui Moţi că n-a strîns şi i-a permis lui Bilaşco să înscrie.
Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo
"Axul central al apărării este problema lui Dinamo"
Grigore revine mai repede!
Veste foarte bună pentru roş-albi: Dragoş Grigore începe de mîine antrenamentele uşoare! Moldoveanul de 23 de ani este considerat de către şefi şi de către colegi cel mai bun stoper din lot. Grigore a fost accidentat de către Yssouf Kone în urmă cu două săptămîni, suferind o fractură de peroneu. Recuperarea stoperului a mers foarte bine. Se estimează ca în două săptămîni Dragoş să intre din nou în prima echipă şi în meciurile oficiale, deşi iniţial se preconizaseră cel puţin 6 săptămîni de pauză.
Goian se operează mîine
Lucian Goian a decolat ieri spre Roma, unde urmează să se opereze mîine după ce a suferit o entorsă la genunchiul drept cu ruptură de ligament încrucişat anterior. "Am emoţii pentru că nu merg în vacanţă, ci să mă operez. Va urma o perioadă foarte grea, dar trebuie să continuu", a zis "Gogu", care va lua o pauză de 6 luni.
Mai vine un brazilian?
Dinamoviştii au fost îmbiaţi de diverşi impresari să mai achiziţioneze un stoper în această perioadă. Bineînţeles, liber de contract. Roş-albii sînt în discuţii să mai aducă în probe un fundaş brazilian care a mai evoluat în trecut în Italia.
Daminuţă lovit
Ioan Becali l-a desfiinţat pe Cristian Daminuţă, 20 ani: "Inter Primavera a vrut să scape de el! Nu are loc la Dinamo, în România e totuşi un nivel de joc bun. Daminuţă a ajuns la Internazionale în urma unor recomandări ale impresarului său, nu datorită valorii lui! Apoi, italienii nu ştiau cum să mai scape de el. Băiatul nu va ajunge fotbalist decît dacă prinde contract la echipa tatuaţilor!".