FOTBAL  »  Superliga  »  INTER - RAPID 1-2

Andone: "La pauză mă gândeam că am făcut greşit echipa"

Articol de GSP - Publicat sambata, 03 aprilie 2010 00:00

Tehnicianul Ioan Andone a declarat, sâmbătă, după debutul cu victorie la Rapid, scor 2-1, pe terenul formaţiei Internaţional Curtea de Argeş, că la pauză, când giuleştenii erau conduşi cu 1-0, s-a gândit că a greşit formula de start.

"A fost o partidă dificilă pentru noi, în care cred că am schimbat ceva, nu mult, dar am schimbat. Jucătorii noştri au o calitate deosebită şi am câştigat acest meci cu şansă, din două lovituri libere. Nu putem face un salt prea mare, rapid, ci treptat. Se putea termina şi 2-2, după cum la fel de bine puteam să câştigăm mai detaşat.

Este greu să schimbi peste noapte ceva, chiar dacă la Rapid sunt jucători valoroşi şi mai departe obiectivul nostru este calificarea în Liga Europa. La pauză, la 0-1, mă gândeam că am făcut greşit echipa, însă până la urmă a ieşit bine. Sunt la Rapid pentru două luni, oferta pentru următorii ani este foarte tentantă însă nu pot spune nimic sigur ce va fi. Vom vedea atunci", a afirmat Andone, citat de Mediafax.

Citește și:
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine
Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay
N-a mai îndurat! Neluțu Varga a zis de ce l-a pus pe liber pe Alibek Aliev: „Ajunge!”
Superliga
N-a mai îndurat! Neluțu Varga a zis de ce l-a pus pe liber pe Alibek Aliev: „Ajunge!”
„Ne umplem de bani” » Cât câștigă U Cluj și Craiova de pe urma lui Jovo Lukic
Superliga
„Ne umplem de bani” » Cât câștigă U Cluj și Craiova de pe urma lui Jovo Lukic
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Profit.ro
ANUNȚ Modificare importantă la singurul magazin La Cocoș din București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Poftiți în viitor! SUA - Paraguay s-a jucat pe cel mai scump stadion din lume, care ne-a arătat cum va arăta fotbalul de mâine

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (4)
 •  03 Aprilie 2010, 20:34

are the three-times champions of Romania, have endured a comparatively poor season by their high standards and presently linger in seventh in the First Division standings, four points shy of Timisoara, who occupy fifth.

 •  03 Aprilie 2010, 20:34

Un site respectabil ne informeaza despre urmatoarele: "Official: Ioan Andone Takes Charge of Rapid Bucharest The former Cluj coach has been handed a very definite objective over the course of the next two months... Romanian outfit Rapid Bucharest have appointed Ioan Andone as their coach for the remainder of the season, declaring at a press conference that they have handed him a two-month contract with the possibility of another three years should he prove a success. The Cioriile

 •  03 Aprilie 2010, 19:56

felicitari ando si bafta multa. da armata jos din pod ca jucatorii n-au pregatire fizica, innoata unii dintre ei.n-au automatisme, viteza in treimea adversa,actiuni individuale reusite, un-doiuri, centrari pe jos inapoi, diagonale. fernandes, greoi, static, imobil,spada nu da mingea din prima, fara preluare, ceshinia, greoi, lent, fara joc de echipa, doar cu helder, deficitar la faza de aparare.lazar, haotic.combinatiile in 2-3-4 jucatori, in treimea adversa inxistente, ca si suturile din afara

Vezi toate comentariile (4)
Comentează