Articol de GSP - Publicat joi, 08 aprilie 2010 00:00
A descătuşat echipa în sezonul de vis al Universităţii Craiova.
15 septembrie 1982. Craiova. Stadionul Central. 50.000 de spectatori. Craiova contra Fiorentinei în primul tur al Cupei UEFA. La italieni, patru campioni mondiali. Argentinienii Bertoni şi Passarella s-au încoronat în urmă cu 4 ani, la ei acasă, purtaţi spre victorie de un popor întreg, de atmosfera fantastică ornată cu milioane de papelitos şi de golurile lui Mario Alberto Kempes. Ceilalţi doi sînt italieni. Antognoni şi Grazziani au atins triumful suprem pentru un fotbalist cu doar cîteva luni în urmă, la Madrid. Pe tricourile albastre ale Italiei aproape că nu s-a uscat transpiraţia.
E pauză la Craiova. Şi e 0 - 1. Gol Bertoni. În plină caniculă, 50.000 de oameni au fiori reci. Ce a urmat s-a povestit de mii de ori. Fiorentina, care era vicecampioană în întrecerea ce dăduse campioana mondială, a fost înghesuită zeci de minute în propriul careu. Oltenii au învins cu 3 - 1. Golul egalării, cel care a descătuşat echipa, a fost marcat de Nicolae Ungureanu. Mai exact, sezonul de vis în care Universitatea avea să se oprească la un pas de finala Cupei UEFA s-a născut din gheata fundaşului stînga al Craiovei Maxima. Cine ştie ce ar fi scris destinul fără pătrunderea şi şutul de vis al lui Nicolae Ungureanu...
Întrebat despre eroul acestor rînduri de către gazetarul craiovean Ion Jianu în cartea "Frumoşii nebuni ai Craiovei Maxima", Costică Ştefănescu declara că "la fel ca şi Negrilă, Nae a fost un jucător cu o capacitate foarte bună de efort, făcea ambele faze - apărare, atac. A rămas recunoscut prin celebrele lui intrări din partea stîngă spre interior, iar adversarii - deşi ştiau traseul lui <Roşu> - nu-l puteau deposeda". Fotografia lui Ştefănescu developa fidel golul contra Fiorentinei.
Nicolae Ungureanu a jucat pînă pe la vreo 37 de ani. A fost plămînul unei linii de apărare pe care o recitau şi copiii, la grădiniţă: Negrilă - Tilihoi - Ştefănescu - Ungureanu. După Craiova, a urmat Steaua, al cărei tricou l-a purtat inclusiv în finala Cupei Campionilor, la acel 0-4 contra Milanului, în '89. S-a retras de la Rapid, prin '93, parcă vrînd să demonstreze că după uniforma din Ghencea poate să poarte din nou tricoul unei alte echipe iubite, cel vişiniu al Giuleştinei. În urma sa rămîn şi 57 de selecţii la echipa naţională, acolo unde a păşit apăsatdupă venirea lui Mircea Lucescu, în 1981. Plus o mărturisire cu valoare de istorie pe care i-am smuls-o lui Hagi acum vreo 10 ani: "Cei mai dificili adversari din cariera mea? Negrilă şi Ungureanu. Cînd jucam la Craiova cu Sportul şi atacam în dreapta, mă lua Negrilă: <Ce cauţi aici, ai înnebunit? Fugi pe la Ungureanu!>. Încercam acolo, mă lua Ungureanu. <Ţi s-a urît cu binele? Pleacă la Negoro!>. Mici, răi şi valoroşi amîndoi".
Debut în Liga I: 21.08.1977, U Craiova - Sportul 3-0
A jucat la: Electroputere (1975-1977), U Craiova (1977-1987), Steaua (1987-1992), Rapid (1992-1993)
Debut la echipa naţională: 08.04.1981, Israel - România 2-1
Palmares:
- finalist al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua (1989)
- 4 titluri de campion al României: două cu U Craiova ('79-'80, '80-'81) şi două cu Steaua ('87-'88, '88-'89)
- 4 Cupe ale României: două cu U Craiova ('77-'78, '82-'83) şi două cu Steaua ('88-'89, '91-'92)
- a participat cu echipa naţională la CE 1984
A descătuşat echipa în sezonul de vis al Universităţii Craiova.
15 septembrie 1982. Craiova. Stadionul Central. 50.000 de spectatori. Craiova contra Fiorentinei în primul tur al Cupei UEFA. La italieni, patru campioni mondiali. Argentinienii Bertoni şi Passarella s-au încoronat în urmă cu 4 ani, la ei acasă, purtaţi spre victorie de un popor întreg, de atmosfera fantastică ornată cu milioane de papelitos şi de golurile lui Mario Alberto Kempes. Ceilalţi doi sînt italieni. Antognoni şi Grazziani au atins triumful suprem pentru un fotbalist cu doar cîteva luni în urmă, la Madrid. Pe tricourile albastre ale Italiei aproape că nu s-a uscat transpiraţia.
E pauză la Craiova. Şi e 0 - 1. Gol Bertoni. În plină caniculă, 50.000 de oameni au fiori reci. Ce a urmat s-a povestit de mii de ori. Fiorentina, care era vicecampioană în întrecerea ce dăduse campioana mondială, a fost înghesuită zeci de minute în propriul careu. Oltenii au învins cu 3 - 1. Golul egalării, cel care a descătuşat echipa, a fost marcat de Nicolae Ungureanu. Mai exact, sezonul de vis în care Universitatea avea să se oprească la un pas de finala Cupei UEFA s-a născut din gheata fundaşului stînga al Craiovei Maxima. Cine ştie ce ar fi scris destinul fără pătrunderea şi şutul de vis al lui Nicolae Ungureanu...
Întrebat despre eroul acestor rînduri de către gazetarul craiovean Ion Jianu în cartea "Frumoşii nebuni ai Craiovei Maxima", Costică Ştefănescu declara că "la fel ca şi Negrilă, Nae a fost un jucător cu o capacitate foarte bună de efort, făcea ambele faze - apărare, atac. A rămas recunoscut prin celebrele lui intrări din partea stîngă spre interior, iar adversarii - deşi ştiau traseul lui <Roşu> - nu-l puteau deposeda". Fotografia lui Ştefănescu developa fidel golul contra Fiorentinei.
Nicolae Ungureanu a jucat pînă pe la vreo 37 de ani. A fost plămînul unei linii de apărare pe care o recitau şi copiii, la grădiniţă: Negrilă - Tilihoi - Ştefănescu - Ungureanu. După Craiova, a urmat Steaua, al cărei tricou l-a purtat inclusiv în finala Cupei Campionilor, la acel 0-4 contra Milanului, în '89. S-a retras de la Rapid, prin '93, parcă vrînd să demonstreze că după uniforma din Ghencea poate să poarte din nou tricoul unei alte echipe iubite, cel vişiniu al Giuleştinei. În urma sa rămîn şi 57 de selecţii la echipa naţională, acolo unde a păşit apăsatdupă venirea lui Mircea Lucescu, în 1981. Plus o mărturisire cu valoare de istorie pe care i-am smuls-o lui Hagi acum vreo 10 ani: "Cei mai dificili adversari din cariera mea? Negrilă şi Ungureanu. Cînd jucam la Craiova cu Sportul şi atacam în dreapta, mă lua Negrilă: <Ce cauţi aici, ai înnebunit? Fugi pe la Ungureanu!>. Încercam acolo, mă lua Ungureanu. <Ţi s-a urît cu binele? Pleacă la Negoro!>. Mici, răi şi valoroşi amîndoi".
Debut în Liga I: 21.08.1977, U Craiova - Sportul 3-0
A jucat la: Electroputere (1975-1977), U Craiova (1977-1987), Steaua (1987-1992), Rapid (1992-1993)
Debut la echipa naţională: 08.04.1981, Israel - România 2-1
Palmares:
- finalist al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua (1989)
- 4 titluri de campion al României: două cu U Craiova ('79-'80, '80-'81) şi două cu Steaua ('87-'88, '88-'89)
- 4 Cupe ale României: două cu U Craiova ('77-'78, '82-'83) şi două cu Steaua ('88-'89, '91-'92)
- a participat cu echipa naţională la CE 1984
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
