SPORTURI  »  TENIS  »  WTA MADRID

Dulgheru a învins-o pe Dementieva la Madrid

dulgheru
dulgheru

Articol de GSP - Publicat marti, 11 mai 2010 00:00

Alexandra Dulgheru s-a calificat marţi în turul al treilea al turneului de la Madrid, după ce a învins-o pe Elena Dementieva cu 6-1, 3-6, 7-5. Favorită numărul şase, rusoaica a fost învinsă de româncă în 2 ore şi 32 minute.

Alexandra Dulgheru a reuşit şi de această dată să facă un meci foarte bun în faţa unei jucătoare din Top 10. Săptămîna trecută, la Roma, ea învins-o pe Dinara Safina, numărul 3 mondial. Dulgheru a reuşit să întoarcă soarta meciului de la 4-5 în setul decisiv. Ea nu i-a lăsat nici o şansă Dementievei, numărul şase mondial, cînd aceasta a servit pentru meci. A cîştigat pe serviciul adversarei, apoi şi-a păstrat lejer serva. În ultimul game, românca a avut patru mingi de meci pe serviciul Dementievei. A fructificat-o pe ultima pentru a juca în turul al treilea împotriva cehoaicei Lucie Safarova, numărul 30 mondial, dar care traversează o perioadă bună a carierei.

Pentru atingerea turului trei la Madrid, Dulgheru va încasa 140 de puncte WTA şi 27.500 de euro.

Citește și:
„Salariile sunt cu 20-30% mai mari aici! Poate mai mult!” » Un român stabilit de 7 ani în Varșovia compară Polonia și România: „Ei n-au treabă să muncească”
Special
„Salariile sunt cu 20-30% mai mari aici! Poate mai mult!” » Un român stabilit de 7 ani în Varșovia compară Polonia și România: „Ei n-au treabă să muncească”
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Tenis
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Mircea Rednic l-a făcut praf pe Gheorghe Hagi: „Nu își dă seama unde e! Cicâldău e peste Stanciu sau Ianis”
Nationala
Mircea Rednic l-a făcut praf pe Gheorghe Hagi: „Nu își dă seama unde e! Cicâldău e peste Stanciu sau Ianis”
Portughezii au identificat motivul nervilor lui Ronaldo » Îl voia și pe fiul lui convocat!
Liga Națiunilor
Portughezii au identificat motivul nervilor lui Ronaldo » Îl voia și pe fiul lui convocat!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București


Comentarii (20)
 •  12 Mai 2010, 11:58

Greu pentru un reporter sa afle evolutia scorului...deci, in setul 3, dementieva a avut 4-1 cu 2 breakuri diferenta si apoi 5-3. Exceptionala rasturnarea din setul decisiv, felicitari Alexandra!

 •  12 Mai 2010, 11:45

felicitari pt Dulgheru.insa sper sa nu pateasca la fel ca Sorana Cirstea : cum o laudam cum da rateuri dupa rateuri. oricum bravo Dulgheru

vera_rapid
vera_rapid  •  12 Mai 2010, 10:19

bravo alex! daca sapt trecuta cand a batut-o pe safina, mi s-a parut un rezultat logic, pt ca dinara nu mai joaca nimic de multa vreme, ieri seara a fost intr-adevar o victorie mare! mult succes pe viitor si speram sa joci sf de finala cu serena!

Vezi toate comentariile (20)
Comentează