FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA-CFR CLUJ 2-3

Trică: "Sînt şanse foarte mari ca Universitatea să retrogradeze" :S

Articol de GSP - Publicat miercuri, 12 mai 2010 00:00

Dat afară de la echipă după un conflict cu Mititelu, Trică explică declinul trupei din Bănie şi speră ca juveţii să se salveze în ultima clipă de la retrogradare.

"Cu mine pe bancă, rezultatul cu CFR era altul. Jucătorii Universităţii au terminat benzina şi au fost morţi din minutul 60, la fel ca la Piatra Neamţ. În iarnă, pregătirea fizică a fost făcută greşit.

La 2-0 şi cu un om în plus, le-aş fi cerut jucătorilor să se apere la distanţă de poarta lui Lung jr şi să ţină de minge. George Biţă e un superbăiat, dar cu fotbaliştii trebuie să fii mai dur.

Sînt şanse foarte mari ca echipa să retrogradeze. Eu mă rog la Dumnezeu ca Universitatea să nu cadă în Liga a II-a, pentru că va fi foarte greu să revină.

Se va pierde contactul cu fotbalul mare şi Ştiinţa poate să calce pe urmele unor alte formaţii mari, precum UTA, Petrolul sau U Cluj, care stau mai mult prin liga secundă.

Scandalurile, lipsa banilor şi mutarea echipei din Bănie au o influenţă negativă. Craiovei îi trebuie şi 4-5 jucători cu experienţă", a declarat Eugen Trică în Libertatea.

Citește și:
Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”
Handbal
Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”
„Dacă am deschide frigiderul...” » Diana Șucu l-a pus la punct pe Pancu, în numele lui Andrei Șucu, puștiul prins la mijloc după o decizie curioasă. Apoi a șters postarea!
Superliga
„Dacă am deschide frigiderul...” » Diana Șucu l-a pus la punct pe Pancu, în numele lui Andrei Șucu, puștiul prins la mijloc după o decizie curioasă. Apoi a șters postarea!
S-au căsătorit în trening, iar acum soția fotbalistului a stârnit un scandal-monstru: „Dumnezeu e sus și vede!”
Stiri extrasport
S-au căsătorit în trening, iar acum soția fotbalistului a stârnit un scandal-monstru: „Dumnezeu e sus și vede!”
Ofertă publică din Superliga pentru Andrei Șucu: „Îl vrem noi”
Superliga
Ofertă publică din Superliga pentru Andrei Șucu: „Îl vrem noi”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (16)
 •  12 Mai 2010, 23:11

Din pacate tinerii si talentatii jucatori de la craiova vor trebuie sa sufere la anul rigorile diviziei secunde pt ca din punctul meu de vedere este 100% retrogradata. Spun asta bazandu-ma pe faptul ca iasul va castiga sigur meciu cu urziceni de acasa(bineinteles mm stoica va prefera sa raspunda cu aceeasi moneda magariei facuta de mititelu la pauza meciului cu cfr)plus va castiga cel putin un punct la bistrita.In acelasi timp craiova va pierde cu steaua si va face cel mult egal cu otelul

 •  12 Mai 2010, 20:37

parca ti-ar parea bine nesimtitule dupa rapid u craiova imi place fff mult si nu vad liga1 fara ea bafta multa la meciul cu steaua ,alergati pe teren 100 de minute daca se poate succes!

 •  12 Mai 2010, 16:32
Postat de pe 12 Mai 2010, 14:31

Tu nu mai vorbii de Craiova, analfabetule. Esti un parsiv, mincinos si irascibil. De fapt, nici nu ti-i cu Stiinta. Roaga-te sa te ia Piturca sclav pe langa el, pentru ca antrenor nu vei ajunge NICIODATA.....Si asta pentru ca nu ai tot creierul necesar Te cunosc, ti-am fost vecin. ppa

Cam multa nesimtire la Trica!Ce ai facut pentru Craiova de cand ai venit?Batai,scandaluri.Te-ai asezat in locul lui Wotte! Esti antrenor?Ti-ai permis sa-l critici pe Wotte.In ce calitate?Daca te interesa echipa,nu faceai tot circul asta.Ai fugit ca un las si acum comentezi.Sa-ti fie rusine!Macar ai bunul simt si taci!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează