FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ E DIN NOU CAMPIOANĂ

MM Stoica: "Şansa care te părăseşte trebuie să apară în timp util. Iliev, noul Bilica, face parte şi el din joc" :D

Articol de GSP - Publicat luni, 17 mai 2010 00:00

Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, explică pe blogul personal succesul lui CFR Cluj din acest sezon şi evidenţiază mutările care au le-au adus feroviarilor al doilea titlu din ultimele 3 sezoane.

"Acţionezi ca o echipă care şi-l doreşte cu ardiare. Acoperi plecarea lui Dubarbier cu 6 jucători noi în iarnă, deşi eşti pe primul loc. Dintre cei 6, unul trebuie să fie transferul iernii. Şi este. Se numeşte Bud.

Aduci un antrenor cu experienţă, personalitate şi atitudine de vincitore, care nu se impresionează uşor de faptul că jucătorii se lamentează, invocînd duritatea şi, mai ales, durata şedinţelor de antrenament. Meciuri ca cel de la Turnu Severin se cîştigă mental şi fizic.

Ai şansa ca Haţegan să nu-l elimine pe Deac. Dar, cum eliminarea lui Alcantara pare stranie, nu e viciere. Meciul e greu uneori şi pentru arbitri, nu doar pentru jucători.

Cînd pari deznădăjduit, aştepţi ca legea compensaţiei să acţioneze şi în fotbal. Şansa care te părăseşte în minutul 98 la Timişoara trebuie să apară în timp util. Şi apare în varianta bulgară la Turnu Severin. Iliev, noul Bilica, face parte şi el din joc.

Beneficiezi de faptul că celelalte pretendente, mai mult sau mai puţin declarate, fac eforturi considerabile să se împiedice constant. Te mai împiedici şi tu, dar important e să te ridici primul. Şi ajungi tot primul la finiş. Ai genunchii juliţi, dar nimeni nu pare să observe. Oricum, n-ar conta dacă cineva ar face-o. Cînd cîştigi, şi rănile sînt amintiri frumoase", spune MM pe blog.

Citește și:
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Liga Campionilor
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Superliga
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Stranieri
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Uluitor! De ce ar fi picat transferul lui Andrei Cordea în ultimele minute: „Cluburile erau înțelese”
Superliga
Uluitor! De ce ar fi picat transferul lui Andrei Cordea în ultimele minute: „Cluburile erau înțelese”
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (33)
milan6
milan6  •  18 Mai 2010, 00:55

se aude ca rapiduletul primeste cele 3 puncte inapoi! ce zici,jabba?

 •  18 Mai 2010, 00:30
Postat de pe 17 Mai 2010, 13:55

Bai baietii voi chiar atat de prosti sunteti incat sa asociati situatia politica din romania cu fotbalul? pentru politicieni 15 mil de euro cat ia cfr din castigarea campionatului is bani marunti.

si creierul tau e mai subtire decat prafu' daca asta intelegi prin asociere fotbal - politica, prostule!!

 •  17 Mai 2010, 19:07
Postat de jum4n9aru pe 17 Mai 2010, 13:56

aoe aoe campioana pu|ii este chefere aoe aoe campioana pu|ii este chefere aoe aoe campioana pu|ii este chefere aoe aoe campioana pu|ii este chefere aoe aoe campioana pu|ii este chefere aoe aoe campioana pu|ii este chefere aoe aoe campioana pu|ii este chefere aoe aoe campioana pu|ii este chefere aoe aoe campioana pu|ii este chefere aoe aoe campioana pu|ii este chefere aoe aoe campioana pu|ii este chefere aoe aoe campioana pu|ii este chefere aoe aoe campioana pu|ii este chefere

daca tu cosideri ca acest campionat asa se numeste atunci steaua a fost campioana pujii de 23 de ori iar tu esti o mare sugative :)))

Vezi toate comentariile (33)
Comentează