SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Sorana Cîrstea a fost eliminată din primul tur la Roland Garros! » 2010, altă poveste

Sorana Cirstea, Cirstea, WTA
Sorana Cirstea, Cirstea, WTA

Articol de - Publicat luni, 24 mai 2010 00:00

Sorana Cîrstea a părăsit Roland Garros-ul din primul tur, după ce anul trecut atingea sferturile de finală.

Ghinion la tragerea la sorţi, Sorana urmînd a o întîlni în runda inaugurală pe deţinătoarea titlului, Svetlana Kuzneţova, favorita numărul 6. Nici una dintre jucătoare nu venea după un sezon de zgură prea grozav, românca reuşind totuşi o semifinală la Estoril. După cum a început meciul însă, rusoaica părea cea ieşită de pe orbită, greşind mult şi facil. Cîrstea a servit impecabil şi şi-a urmărit cu atenţie punctele, dînd senzaţia de siguranţă şi limpezime în gîndire. A reuşit break-ul şi a condus cu 3-0.

Cînd Kuzneţova a început însă să-şi intre în mînă, atacînd tot mai agresiv cu returul şi construind punctele cînd cu precizie şi forţă, cînd cu fantezia ruperilor de ritm, peisajul s-a întunecat pentru româncă. Campioana din 2009 a reuşit o serie de 9 game-uri. Şi-a adjudecat primul set cu 6-3 şi a reuşit desprinderea şi în al doilea. Sorana a întrerupt iureşul cu un game alb, apropiindu-se la 1-3 şi a lăsat impresia că va lupta mai adunat, însă totul s-a frînt din nou. La final a fost 6-3, 6-1 pentru Svetlana Kuzneţova, care continuă cursa. De partea cealaltă, Cîrstea n-a mai reuşit parcursul entuziasmant de anul trecut, cînd a ajuns pînă în "sferturi", cu victorii la Cornet, Wozniacki şi Jankovici.

Citește și:
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Nationala
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”
Nationala
Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
Superliga
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Box
„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (4)
 •  25 Mai 2010, 00:53

sorana nu este o jucatoare, este doar o "fita". "Calitatile" ei sunt altele decat cele care se cer unui sportiv de performanta. Este un exemplu tipic romanesc de pregatire precara, dar si de gura mare...

 •  24 Mai 2010, 14:57

Am vazut o alta atitudine, mai pozitiva, fata de evolutiile anterioare, dar n-a fost suficient. Kuznetova a fost prea tare. Sorana a vrut, s-a zbatut, am remarcat asta, dar se vede ca vine dupa un sezon slab. Pacat, a avut ghinion la tragerea la sorti. Putea trece macar 2 tururi. Tenisul de azi e dur, nu mai merge cu figuratie.

 •  24 Mai 2010, 11:14

i s a urcat tenisul la cap mai apoi si a luat nasul pe sus ca o baga prea mult in seama sponsorii si wta... da punem pariu ca iese din primele 100 anu asta?

Vezi toate comentariile (4)
Comentează