SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Dulgheru în turul al doilea la Roland Garros

Articol de GSP - Publicat luni, 24 mai 2010 00:00

Alexandra Dulgheru s-a calificat luni în turul secund al celui de-al doilea turneu de Mare Şlem al anului după ce a trecut de Lucie Hradecka cu 7-6 (1), 4-6, 6-3.
Dubla cîştigătoare a turneului de la Varşovia nu a avut un meci foarte uşor cu cehoaica Lucie Hradecka, numărul 87 mondial. Un pic obosită Alexandra s-a impus greu în faţa jucătoarei din Cehia în aproape două ore de joc
În primul set, Hradecka a reuşit chiar să cîştige de două ori pe serviciul româncei, prima dată, cînd s-a distanţat la 3-1, şi a doua oară cînd a egalat la 5, anulînd serva de set a româncei. Favorita 31 a turneului, Dulgheru însă şi-a arătat valoarea în tie-break, unde  a cîştigat cu 7-1. La fel de aproape a ţinut şi în setul al doilea cehoaica în vîrstă de 25 de ani, reuşind break-ul la 4-4 şi servind pentru setul al doilea pe care l-a şi cîştigat cu 6-4. Bătăioasă, ca de obicei, Alexandra a reuşit break-ul la început de set trei, cînd s-a desprins la 3-1. Ea şi-a păstrat avantajul şi s-a impus pînă la urmă cu 6-3.

Dulgheru o va întîlni în turul următor pe Timea Bacsinszky din Elveţia, care a trecut în primul tur de Tatjana Malek din Germania cu 6-2, 6-3. Elveţianca, locul 40 mondial, şi românca s-au întîlnit săptămîna trecută la Varşovia, cînd s-a impus Dulgheru. Cele două se mai întîlniseră o singură dată, în 2009, cînd tot Alexandra a cîştigat.
Pentru "Piti" este primul Roland Garros, ea fiind de la debut cap de serie.

Citește și:
Ipoteză neașteptată: „FCSB a transferat pe altcineva, de asta a renunțat la Anderson Ceara”
Superliga
Ipoteză neașteptată: „FCSB a transferat pe altcineva, de asta a renunțat la Anderson Ceara”
Campionul cu Universitatea acuză: „Am discutat trei săptămâni și apoi îmi spuneți că nu mă mai vreți?” » Ofertele pe care le are
Superliga
Campionul cu Universitatea acuză: „Am discutat trei săptămâni și apoi îmi spuneți că nu mă mai vreți?” » Ofertele pe care le are
„Vor promova sigur! Cred că au 7 milioane de euro buget” » Echipa din Liga 2 care își surclasează rivalele încă dinainte de începerea sezonului
Liga 2
„Vor promova sigur! Cred că au 7 milioane de euro buget” » Echipa din Liga 2 care își surclasează rivalele încă dinainte de începerea sezonului
A fugit de Mondial și a încins atmosfera pe insula milionarilor! Iuliana Pepene, escapadă în Mykonos: „Tu ești campioana”
Media
A fugit de Mondial și a încins atmosfera pe insula milionarilor! Iuliana Pepene, escapadă în Mykonos: „Tu ești campioana”
Rețea de magazine din România, vândută
Profit.ro
Rețea de magazine din România, vândută
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (16)
 •  25 Mai 2010, 02:02

felicitari alexandrei dar daca nu face ceva cu serviciul ei, rezultatele mari o sa mai astepte. e tanara, invata dar la nivelul la care joaca acum trebuie sa ai un servici bun si un forehand de pe 2 picioare, adesea o vad la loveste pe forehand fara echilibru , intr-un picior. fata are talent....ii uram bafta multa....are antrenor sa o ajute asa ca ii uram toate cele bune. allez alexandra

 •  25 Mai 2010, 00:46

Felicitari Alexandra..Bafta in continuare.

 •  24 Mai 2010, 21:35

Bravo Alexandra!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Vezi toate comentariile (16)
Comentează