SPORTURI  »  TENIS  »  ROLAND GARROS

Francesca Schiavone a cîştigat turneul de la Roland Garros

Articol de GSP - Publicat sambata, 05 iunie 2010 00:00

Francesca Schiavone s-a impus în finala turneului de Grand Slam de la Roland Garros, realizînd cea mai importantă performanţă a carierei.

JUCĂTOARE SET I SET II
Francesca Schiavone 6
7(7)
Samantha Stosur 4 6(2)

Cronică

În primul set, cele două jucătoare şi-au cîştigat game-urile pe propriul serviciu pînă la scorul de 4-4, cînd Francesca Schiavone s-a desprins decisiv. Italianca a avut trei şanse de break, două dintre acestea fiind salvate de Stosur. Cea de-a treia minge de break, însă, a fost fructificată de Schiavone, datorită unei duble greşeli comise de australiancă. Astfel, favorita 17 s-a impus în actul inaugural cu 6-4. La primul serviciu, Francesca Schiavone a avut un procentaj de 75%, net superior celui al Samanthei Stosur care a fost de 50%.

Setul secund a început cu dominaţia Samanthei Stosur care a condus cu 4-2, graţie unui break reuşit la scorul de 2-1. Italianca a revenit şi a restabilit egalitatea, 4-4, egalitate care s-a menţinut pînă la 6-6, cînd s-a ajuns la tie-break. Francesca Schiavone a dominat cu autoritate tie-break-ul pe care şi l-a adjudecat cu 7-2, reuşind astfel să cîştige primul turneu de Grand Slam al carierei.

Graţie acestei performanţe, italianca Francesca Schiavone va deveni cea mai bine clasată tenismenă din ţara sa, după ce va urca pe poziţia şapte în clasamentul WTA.

 

Citește și:
Sorana Cîrstea - Naomi Osaka 3-6, 6-4, 2-6 » Final amar de drum: Sorana este eliminată în turul 2 la ultima ei participare la Melbourne
Tenis
Sorana Cîrstea - Naomi Osaka 3-6, 6-4, 2-6 » Final amar de drum: Sorana este eliminată în turul 2 la ultima ei participare la Melbourne
Mihai Stoica, anunț despre transferurile de la FCSB după ce Gigi Becali i-a pus la îndemână 6 milioane de euro
Superliga
Mihai Stoica, anunț despre transferurile de la FCSB după ce Gigi Becali i-a pus la îndemână 6 milioane de euro
Mare surpriză la Australian Open: anul trecut semifinalistă, acum eliminată în turul 2! Prăbușire în clasament
Tenis
Mare surpriză la Australian Open: anul trecut semifinalistă, acum eliminată în turul 2! Prăbușire în clasament
Naomi Osaka, apariție spectaculoasă la meciul cu Sorana Cîrstea: a renunțat însă la câteva elemente
Tenis
Naomi Osaka, apariție spectaculoasă la meciul cu Sorana Cîrstea: a renunțat însă la câteva elemente
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”


Comentarii (4)
 •  05 Iunie 2010, 19:44

@GSP Verificati inca odata informatia, si veti vedea ca va urca de luni pe pozitia a 6-a Francesca. Ar fi ajuns doar pe 7 daca pierdea finala. Fiti mai atenti...

 •  05 Iunie 2010, 19:42
Postat de castro13 pe 05 Iunie 2010, 19:32

Da, numai ca, dupa cum arata, corect ar fi fost sa se fi spus ca e primul italian care castiga la Rolland Garros. Sa fim onesti: cine naiba-si doreste o astfel de aratare langa el?!

Am vazut mare parte din meci. Jucatoarea cu loviturile mai puternice a fost Stosur, dar Francesca a fost jucatoarea mai tehnica si inteligenta. M-asi feri sa o compar cu un barbat, e doar urita si atit, dar a jucat un tenis fascinant, si pentru asta jos palaria

castro13
castro13  •  05 Iunie 2010, 19:32

Da, numai ca, dupa cum arata, corect ar fi fost sa se fi spus ca e primul italian care castiga la Rolland Garros. Sa fim onesti: cine naiba-si doreste o astfel de aratare langa el?!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează