FOTBAL  »  Superliga  »  GAZETA ESTE ÎN AUSTRIA ALĂTURI DE STEAUA

Piţi a făcut un program original de antrenament pentru stelişti

Articol de , - Publicat marti, 22 iunie 2010 00:00

Piţurcă impune în cantonament o creaţie proprie: descreşte numărul antrenamentelor de la 3 la unul, zi cu zi. Ieri a condus trei şedinţe, azi steliştii vor avea două

Piţurcă e singurul antrenor al Stelei care face trei antrenamente pe zi dintre cei care i-au condus pe roş-albaştri în ultima vreme. Cum se explică asta? Fostul selecţioner are un program de pregătire original, inventat de el: trei antrenamente pe zi, după aceea două, apoi unul. După trei zile în care numărul şedinţelor scade, o ia de la capăt, cu trei antrenamente în următoarea zi.

Ieri a fost prima dată cînd a comandat trei antrenamente, primul fiind de la ora 8:00, cînd abia se luminase în Bad Gastein, ploua, un lucru obişnuit în ultimele 50 de ore, şi erau numai 6 grade Celsius. Cel de dimineaţă a fost cel mai greu, unul exclusiv fizic, menit să testeze nivelul la care se află echipa la momentul actual. Între primul şi al doilea antrenament, fotbaliştii au avut parte de o pauză de două ore, timp în care au luat şi micul dejun.

Citește și:
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu

Comentarii (2)
mateiserban
mateiserban  •  22 Iunie 2010, 13:58

tu cati ani ai?

nestiutul
nestiutul  •  22 Iunie 2010, 05:49

Bah Piţi, n-ar fi mai frumos sa-i inveti sa traga la poarta dintr-o bucata, fara preluare? Sau sa exersati cornerele sa se invete sa trimita mingea in poarta si cu capul? Sau lovituri libere cu zid din jaloane din diferite unghiuri ale terenului?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează