SPORTURI  »  HANDBAL  »  OLTCHIM

Oltchim a început antrenamentele fără antrenor şi fără turcoaica Ozel » Absenţi motivat

Articol de - Publicat luni, 28 iunie 2010 00:00

Finalista Ligii Campionilor, Oltchim, începe azi pregătirile pentru noul sezon fără antrenorul Peter Kovacs, dar şi fără turcoaica Yeliz Ozel. Noul antrenor va lipsi de la prima săptămînă de antrenamente, în timp ce Ozel se află la Campionatul Mondial pe plajă.

"Galacticele" de la Oltchim şi-au terminat vacanţa. De azi, Neagu, Luca, Elisei şi compania încep pregătirile pentru noul sezon, în care au obiective şi mai îndrăzneţe decît în trecut. Oltchim doreşte să cîştige Liga Campionilor, după ce în luna mai a ratat trofeul în dauna danezelor de la Viborg.

Campioana României pleacă la drum cu un nou tehnician după ce Radu Voina nu şi-a mai prelungit angajamentul, iar conducerea Oltchimului a semnat cu ungurul Peter Kovacs. Acesta nu va fi prezent însă la prima săptămînă de antrenamente. "A lăsat programul de pregătire secundului Aurelian Roşca şi va veni la Vîlcea pe 10 iulie. Mai are cîteva lucruri de pus la punct", a explicat vicepreşedintele Petre Berbecaru.

Nici noua achiziţie a Oltcimului, turcoaica Yeliz Ozel, nu va fi prezentă azi la reunirea lotului, programată la ora 18:00, pe stadionul din Zăvoi. "Din momentul în care a semnat cu Oltchim ne-a rugat să o lăsăm la Campionatul Mondial de handbal pe plajă. Turcia organizează competiţia şi Ozel este jucătoare de bază", a adăugat Berbecaru. De asemenea, portarul Paula Ungureanu, cu probleme medicale, şi Adina Meiroşu, însărcinată, vor lipsi de la antrenamente.

Ungurul Peter Kovacs a schimbat total planul de pregătire al Oltchimului. "Nu este adeptul cantonamentelor. Astfel, am renunţat la mare. Fetele se vor antrena doar la Vîlcea şi vor avea un singur cantonament de şase zile la Poiana Braşov. În rest, foarte multe meciuri amicale", a dezvăluit Petre Berbecaru.

Turnee în Ungaria şi Germania
Campioana României va susţine în această perioadă de pregătire mai mult de 20 de partide amicale de verificare în compania unor nume mari din Europa. Vîlcencele vor începe cu două jocuri în ţară, cu echipe neanunţate încă, în perioada 5-6 august, după care, din 11 august, vor pleca în străinătate. Vor debuta pe 12-14 august în turneul de la Gyor, cu Hypo Viena, Vac şi Gyor, după care vor merge în Germania. Alţi viitori adversari ai vîlcencelor în pregătire vor fi Zvezda Zvenigorod, Byasen Trondheim, Krim Ljubljana şi Metz.

Două nunţi
Perioada de pregătire a vîlcencelor va fi întreruptă de două ori. Pe 3 iulie "galacticele" vor fi alături de Clara Vădineanu la nunta acesteia, iar pe 10 iulie vor fi prezente la căsătoria extremei Iulia Puşcaşu.

Citește și:
A semnat Jovo Lukic! S-au mișcat repede, în fața interesului lui Beșiktaș
Superliga
A semnat Jovo Lukic! S-au mișcat repede, în fața interesului lui Beșiktaș
Răzvan Burleanu, întrebat frontal: „De ce nu v-ați dat demisia, ca în Italia?”
Nationala
Răzvan Burleanu, întrebat frontal: „De ce nu v-ați dat demisia, ca în Italia?”
Lionel Messi a cumpărat și el un club de fotbal!
Campionate
Lionel Messi a cumpărat și el un club de fotbal!
ȘOC: fostul campion din Serie A și Premier League a murit la 48 de ani, după ce a fost lovit de tren
Campionate
ȘOC: fostul campion din Serie A și Premier League a murit la 48 de ani, după ce a fost lovit de tren
FOTO SPION Noua Dacia electrică, surprinsă în trafic sub camuflaj
Profit.ro
FOTO SPION Noua Dacia electrică, surprinsă în trafic sub camuflaj
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (4)
s.m.r.
s.m.r.  •  29 Iunie 2010, 15:41

Bunå Marian... Aici in DK are lumea respect pentru handbalistele romance de la Oltchim sau lotul national al Romanie....Eu vreau så fiu foarte realistå, dar eu nu cred cå acest Kovacs poate face ceva mai bine decit a fåcut Radu Voinea pentru aceste fete!!!!!! M-as mira...desi Radu Voinea si-a indeplinit angajamentul fatå de club si contractul lui....Dar....Federatia de handbal si romani( natiunea) are de invåtat cum så respecti pe cei care te reprezintå...Succes Oltchim de aici din Dan

pinguilde
pinguilde  •  29 Iunie 2010, 00:20

"...a ratat trofeul în dauna danezelor de la Viborg." Ahem. Daca nu-i secret, cu ce le-a daunat trofeul danezelor?

dorindeva
dorindeva  •  28 Iunie 2010, 11:33

Ne bucuram pentru revenirea pe teren a Clarei Vadineanu si-i dorim multa sanatate si sa fie fericita alaturi de alesul inimii. Casa de piatra si mult noroc.Nu uita Clara ca-ti revine dificila dar placuta sarcina de a apara multi ani de acum incolo culorile Oltchimului si ale echipei nationale. Deva te sustine si este alaturi de voi.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!