INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  OLANDA - SPANIA

Jimmy Jump a luat trofeul! :D

Articol de GSP - Publicat duminica, 11 iulie 2010 00:00

Celebrul Jimmy Jump a reuşit să păcălească din nou forţele de ordine ale unui mare eveniment şi a pătruns pe teren la finala Mondialului dintre Olanda şi Spania.


De această dată, Jimmy nu a mai aşteptat să înceapă meciul, preferînd să intre pe gazon înainte de debut. Obiectivul său a fost clar, Cupa Mondială. Acesta pare să fi reuşit să o şi atingă în momentul în care a vrut să-i pună un fes ca al său, privilegiu pe care puţini oameni îl au

De altfel, în mod normal, doar cei care obțin trofeul, decernat pentru a 19-a oară în această seară, și președinții de stat au voie să pună mîna pe Cupa Mondială. Forţele de ordine l-au reţinut în scurt timp şi l-au escortat în afara arenei.

Ultima năzdrăvănie a lui Jimmy Jump înainte celei din această seară s-a petrecut la Eurovision, acolo unde urcat pe scenă în timpul melodiei cîntate de reprezentantul Spaniei. Organizatorii au fost nevoiți să-l lase pe cîntăreț să repete interpretarea! Vezi aici întîmplarea din Norvegia :D

Catalanul a produs o mulțime de incidente la evenimente sportive începînd cu 2004. A pătruns pe teren la meciul Grecia-Portugalia, la Euro 2004, și a aruncat cu un steag al Barcelonei în Figo, tocmai transferat de la Barca la rivala Real. La semifinala de Liga Campionilor Villareal-Arsenal a aruncat spre Henry un tricou al Barcelonei cu numărul 14, exact numărul pe care avea să-l poarte francezul în Catalunia.

Printre sancțiunile primite au fost o amendă de 60.100 de euro și o condamnare la închisoare pentru 12 luni!

Citește și:
Interviu spectaculos cu Pan Zhanle și David Popovici, umăr la umăr, care anunță un obiectiv comun spectaculos la 100 m liber: „Amândoi vom face acest lucru în viitor”
Altele
Interviu spectaculos cu Pan Zhanle și David Popovici, umăr la umăr, care anunță un obiectiv comun spectaculos la 100 m liber: „Amândoi vom face acest lucru în viitor”
Marco și Clara formează cel mai discutat cuplu din sport: „Sunt iubită! Nu-mi pasă de altceva”
Stiri extrasport
Marco și Clara formează cel mai discutat cuplu din sport: „Sunt iubită! Nu-mi pasă de altceva”
Eliminat de la Mondial, dar consolat de iubită într-o vacanță de lux » Starul din Premier League a uitat de fotbal
Stiri extrasport
Eliminat de la Mondial, dar consolat de iubită într-o vacanță de lux » Starul din Premier League a uitat de fotbal
Iubita lui Yamal, mesaj viral înainte de Spania - Belgia » Vrea să vadă un alt bărbat pe gazon, nu pe starul Barcelonei: „Fă tot ce poți! Auzi? Absolut totul”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Iubita lui Yamal, mesaj viral înainte de Spania - Belgia » Vrea să vadă un alt bărbat pe gazon, nu pe starul Barcelonei: „Fă tot ce poți! Auzi? Absolut totul”
EXCLUSIV Ciprian Marica lansează o nouă investiție în România
Profit.ro
EXCLUSIV Ciprian Marica lansează o nouă investiție în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Interviu spectaculos cu Pan Zhanle și David Popovici. Anunță un obiectiv uluitor, unic pentru sportul mondial

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (4)
rowger
rowger  •  11 Iulie 2010, 23:27

Precum se vede, a vrut doar sa-i puna un fel identic cu cel de pe capul sau, dar cine sa se uite atent, ziaristii romani? Neah!

vladutzzz89
vladutzzz89  •  11 Iulie 2010, 22:22

cataline, mai da o fuga prin spania sa vezi daca oamenii de acolo chiar nu au grija zilei de maine.......

catalinozaurusrex
catalinozaurusrex  •  11 Iulie 2010, 22:16

Uite e inseamna sa nu ai grija zilei de maine si sa traiesti intr-o tara unde curge apa calda si unde se castiga de 10 ori mai bine ca in Romania. N-avea omul ce face, a fost damblaua lui si tzusht pe stadion. Bravo nene. Castiga un OPEL ASTRA! Afla cum!://soferderomania.promotor.ro/FLAMINGO

Vezi toate comentariile (4)
Comentează