INTERNATIONAL  »  CM 2010  »  PRELUNGIRE

Uruguay i-a propus lui Tabarez continuarea colaborării

Articol de GSP - Publicat luni, 12 iulie 2010 00:00

Preşedintele Federaţiei Uruguayene de Fotbal, Sebastian Bauza, i-a propus lui Oscar Washington Tabarez să rămână în funcţia de selecţioner al echipei naţionale, după ce sud-americanii au ajuns în semifinalele Cupei Mondiale pentru prima oară după 40 de ani, a anunţat presa locală.

"Trebuie să continuăm acest proiect şi sper ca Tabarez să fie de acord", a declarat Bauza, conform Mediafax.

Publicaţiile El Pais şi El Observador au scris că Oscar Tabarez se va afla pe banca tehnică a Uruguayului la meciul amical cu reprezentativa Angolei, care este programat la 11 august.

Tabarez spusese, sâmbătă, că şi-a dori să rămână la cârma naţionalei: "Sunt mult mai aproape de finalul carierei mele decât de începutul ei, dar mă simt bine din punct de vedere fizic. M-ar interesa o continuare a muncii de selecţioner al Uruguayului, dar nu este acum momentul să vorbesc despre aşa ceva. Nu vreau să dau impresia că solicit ceva. Contractul meu s-a încheiat, de acum nu mai sunt selecţionerul Uruguayului. Tot ce se va întâmpla va depinde numai de ofertele pe care le voi avea".

Tabarez are 63 de ani şi a condus selecţionata Uruguayului începând din luna martie a anului 2006.

Echipa naţională a Uruguayului a fost învinsă, în finala mică a turneului din Africa de Sud, sâmbătă, la Port Elizabeth, cu scorul de 3-2 (1-1), de reprezentativa Germaniei.

Citește și:
Bayern - Real Madrid, retur de foc în „sferturile” Ligii Campionilor » Început NEBUN
Liga Campionilor
Bayern - Real Madrid, retur de foc în „sferturile” Ligii Campionilor » Început NEBUN
Transformare fizică incredibilă a fostului internațional coechipier cu Mutu! » „S-a retras în munți și s-a dedicat religiei”
Campionate

Fostul campion cu FCSB se RETRAGE din cariera de fotbalist! A îmbrăcat de 30 de ori tricoul naționalei + și-a ales deja viitorul job
Superliga

Cea mai nouă sala polivalentă din România urmează să fie inaugurată în iulie, anunță CNI
Altele

FOTO Proiect de lux: mașini unicat pentru un singur client. Miliardarii planetei vor putea să aibă, în sfârșit propriul automobil unic
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!