INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  DINAMO - OLIMPIA BĂLŢI 5-1 (ÎN TUR 2-0)

Puţini fani la primul meci al sezonului în "Groapă" » Andone: "Nu-mi vine să cred!"

Articol de - Publicat vineri, 23 iulie 2010 00:00

Andone a fost şocat de asistenţa redusă. Doar 2.000 de fani au venit aseară la stadion

Calificarea lejeră n-a fost suficientă pentru ca Andone să fie mulţumit pe deplin. Suporterii nu s-au înghesuit aseară în Ştefan cel Mare, doar vreo 2.000 luînd calea stadionului.

"Sînt dezamăgit că la primul meci al sezonului au venit atît de puţini suporteri. Nu mi-a venit să cred cînd am văzut tribunele aproape goale! Dar voi face tot posibilul să readuc publicul la stadion, ăsta e obiectivul meu principal", a spus antrenorul imediat după meci.

La conferinţa de presă, Ando s-a enervat mai rău: "Suporterii să înţeleagă că fără ei nu putem cîştiga campionatul! Avem nevoie de susţinere, iar dinamoviştii adevăraţi să facă tot posibilul şi să revină alături de această echipă, pentru că altfel nu vom reuşi".

"E-adevărat, n-au fost mulţi suporteri, dar cei care au venit au făcut gălăgie. Vrem să vedem stadionul plin"
Andrei Cristea, atacant Dinamo

"Ne trebuie continuitate în rezultate ca să putem să aducem mai mulţi fani la stadion în meciurile viitoare"
Cătălin Munteanu, mijlocaş Dinamo

"Mă aşteptam la mai mulţi suporteri. Sîntem pe locul doi la numărul de fani în ţară, dar nu am înţeles de ce nu au venit să susţină echipa"
Cristi Borcea, acţionar Dinamo

3.800 de spectatori
pe meci au fost prezenţi, în medie, la partidele de "acasă" ale "cîinilor" pe parcursul sezonului trecut

3.800 de spectatori pe meci au fost prezenţi, în medie, la partidele de "acasă" ale "cîinilor" pe parcursul sezonului trecut

Citește și:
Victor Angelescu, iureș la miezul nopții: „Execrabil! E bătaie de joc!”
Superliga

Moș Crăciun și Dan Șucu, eclipsați în Giulești! Cine a atras toate privirile la Rapid - Oțelul

Gafă sau eurogol la Rapid - Oțelul? Toată lumea și-a pus mâinile în cap la execuția lui Paul Iacob

Cum a ajuns Diana Belbiță să lupte în UFC: „Voiam să fiu «ring girl», dar nu aveam sâni” » Între timp, și-a găsit jobul de vis în SUA
Altele

Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Profit.ro
Spiderman - noua fraudă în România prin care rămâi fără bani pe card
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”

Comentarii (23)
pamparam
pamparam  •  23 Iulie 2010, 12:20

Borcea s-a prins acum ca el si cu ceilalti analfabeti din conducere au reusit sa faca lumea sa stea acasa.Apropo de aia care vb de suporterii stelei..in primul rand cu twente ati fost 30.in al doilea rand si cand mergeti va faceti de rahat pentru ca in felul asta acceptati ce face ciobanul cu voi si clubul vostru.Dar voi ati luat pumni la tribuna 0,n-ati putut sa intreati cu breloc cu "steaua " pe stadion etc...nu ma mira ca acceptati orice

beyou
beyou  •  23 Iulie 2010, 11:57

Daca ar fi rezultate lumea ar veni la stadion(daca ala se poate numi stadion)da e satula de pregatirea lui borcea pentru ucl.

cristinaco71
cristinaco71  •  23 Iulie 2010, 11:14

Domnul Andone crede ca mai este in Giulesti unde fanii vin oricand pentru a fi alaturi de echipa? Se inseala amarnic daca incearca sa ne compare cu alte echipe bucurestene.... Astazi va fi o superatmosfera in Giulesti! HAI RAPID!!!

Vezi toate comentariile (23)
Comentează