INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIGUE 1

Gomis a leşinat iar

Articol de GSP - Publicat luni, 09 august 2010 00:00

Ca în 2009, lyonezul a căzut la pămînt, dar şi-a revenit repede, continînd jocul cu Monaco

Spaimă la meciul Lyon - Monaco (0-0). Nu era decît minutul 5 cînd atacantului gazdelor, Bafetimbi Gomis, i s-a făcut rău. Dintr-o dată, fără să fie atins de cineva, acesta s-a aplecat pe vine. A încercat să se salte. N-a reuşit, căzînd brusc la pămînt, cu ochii daţi peste cap.

Ceilalţi jucători au dat alarma, arbitrii la fel. Medicii au venit repede la locul incidentului, dar n-au avut ce face. Abia ce l-au scuturat un pic pe Gomis, inert cîteva secunde, şi el s-a trezit. Ca şi cum nimic nu se întîmplase, internaţionalul francez s-a ridicat fără ajutor şi a reintrat repede în joc, evoluînd fără probleme pînă în minutul 76.

"Aşa păţesc adesea la începutul sezonului. Leşin, dar îmi revin rapid şi mă simt bine. E legat de stres, am o slăbiciune la nervul vag", a explicat Gomis. Jucătorul de 25 de ani a trecut printr-un episod similar în 2009, cînd şi-a pierdut cunoştinţa în plin antrenament al "naţionalei". Atunci admisese că numai la Lyon avusese două asemenea căderi.

"Promiţător"
Integralist la prima sa apariţie oficială în tricoul lui Monaco, 0-0 la Lyon, Daniel Niculae a irosit una dintre cele patru mari ocazii ale oaspeţilor, execuţie frumoasă parată de Lloris, omul meciului. "Mai sînt lucruri de reglat, dar începutul e promiţător", a zis atacantul sosit liber de la Auxerre. Utilizat la coordonare, el a primit nota 5 în "L'Equipe".

Citește și:
Soția golgheterului campionatului sărbătorește: „Doar Dumnezeu știe tot ce am trăit și am înfruntat”
Campionate

Suporterii fostei campioane a Angliei se revoltă, după asocierea cu actrița de filme pentru adulți: „Aceasta este noua noastră identitate?”

Corina Caragea a ajuns în Paradis! » Prezentatoarea TV a arătat imagini uimitoare: „Atât de spectaculos, încât pare ireal”
Altele

De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
Conference League
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului

Comentarii (1)
mihai_s
mihai_s  •  09 August 2010, 03:38

sa-i faca niste investigatii mai amanuntite, sa nu se intample o tragedie, ca precedente au fost o gramada

Vezi toate comentariile (1)
Comentează