SPORTURI  »  ALTELE  »  CAMPIONATUL EUROPEAN DE POLO

România a învins categoric Turcia în primul meci de la Euro » Debut în forţă

Articol de - Publicat luni, 30 august 2010 00:00

România a trecut lejer ieri de Turcia, în primul meci la Europene, dar pentru "tricolori" urmează partidele de foc.

"Naţionala" de polo a României nu a avut emoţii în faţa Turciei, în primul meci la Campionatul European de la Zagreb. Elevii lui Istvan Kovacs s-au impus cu 12-6 în faţa turcilor, deşi primele două "sferturi" au fost destul de echilibrate, fiecare revenind băieţilor noştri cu 3-2.

"Am avut un start foarte slab, dar important e că pînă la urmă ne-am îndeplinit obiectivul. Victoria din acest meci e importantă pentru încrederea echipei", a declarat centrul Cosmin Radu, cel care a fost şi golgeterul României, cu 4 reuşite.

România s-a desprins decisiv în sfertul al treilea, cînd a dus scorul la 10-5. În ultimele opt minute "tricolorii" au încercat să menţină rezultatul, menajîndu-se pentru disputele mult mai grele care vor urma. La final a fost 12-6, golurile echipei noastre fiind marcate de Cosmin Radu 4, Diaconu şi Buşilă cîte 2, Chioveanu, Iosep, Negrean şi Kadar cîte 1.

"A fost important să începem turneul cu o victorie. E bine că am obţinut şi un succes la scor. Urmează însă meciuri mult mai dificile şi nu ne vom mai permite micile greşeli din disputa cu Turcia", a declarat şi antrenorul secund al României, Ladislau Balanov.

România joacă azi, de la ora 12:30, al doilea meci din grupa A. "Tricolorii" vor întîlni vicecampioana lumii, Spania, echipă cu care a împărţit victoriile în meciurile din Liga Mondială. Din grupa A mai fac parte Muntenegru, Italia şi Croaţia.

Citește și:
În anul când Duckadam uimea Europa la Sevilla, iar Maradona făcea spectacol, Balonul de Aur a mers către un nume șocant: „Cine e ăsta? E premiu pentru politică?”
Campionate
În anul când Duckadam uimea Europa la Sevilla, iar Maradona făcea spectacol, Balonul de Aur a mers către un nume șocant: „Cine e ăsta? E premiu pentru politică?”
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Update important al organizatorilor, cu câteva ore înaintea derby-ului!
Superliga
FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Update important al organizatorilor, cu câteva ore înaintea derby-ului!
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (1)
alex_kfj
alex_kfj  •  30 August 2010, 10:55

Bravo baieti !!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează