SPORTURI  »  ALTELE  »  CAMPIONATUL EUROPEAN DE POLO

România a remizat cu Muntenegru şi a ratat calificarea în sferturile Europeanului » Visul frumos s-a terminat

Articol de - Publicat luni, 06 septembrie 2010 00:00

România a ratat calificarea în sferturile Campionatului European, chiar dacă a făcut egal cu campioana continentală.

"Naţionala" de polo a României a reuşit ieri, la Zagreb, în ultimul meci din grupa A a Campionatului European, cea mai bună evoluţie de la turneul final. Nu a fost însă de ajuns ca "tricolorii" să învingă campioana Europei, Muntenegru. Meciul s-a încheiat 9-9, rezultat care a scos România dintre primele şase echipe ale continentului.

Primul "sfert" între cele două echipe a fost foarte echilibrat. România a condus cu 1-0 şi 2-1 Muntenegru a întors, a trecut în avantaj 3-2, dar primele opt minute s-au terminat nedecis: 3-3. A urmat cea mai slabă perioadă a partidei pentru români, muntenegrenii intrînd la pauză mare cu două goluri distanţă: 6-4.

Pe margine, ungurul Istvan Kovacs a ştiut însă să-şi motiveze elevii şi Diaconu, Negrean, Iosep şi Radu Cosmin au marcat în sfertul al treilea, de la 5-7 România trecînd în avantaj: 8-7. Opt minute trebuiau să mai reziste "tricolorii" pentru a furniza surpriza Europenelor. Campionii Europei au dat însă lovitura, au marcat de două ori şi Iosep, omul meciului, nu a putut decît să restabilească egalitatea, 9-9.

România a terminat pe locul 4 grupa A, în faţa Spaniei şi a Turciei, dar în spatele Italiei, Croaţiei şi Muntenegrului, ratînd accederea în "sferturi". România va juca acum pentru locurile 7-10, pe 9 septembrie urmînd să întîlnească învingătoarea dintre Macedonia şi Turcia. 

Rezultatele României la Euro 2010
12-6 cu Turcia
11-10 cu Spania
7-13 cu Croaţia
7-10 cu Italia
9-9 cu Muntenegru

Citește și:
S-au căsătorit în trening, iar acum soția fotbalistului a stârnit un scandal-monstru: „Dumnezeu e sus și vede!”
Stiri extrasport
S-au căsătorit în trening, iar acum soția fotbalistului a stârnit un scandal-monstru: „Dumnezeu e sus și vede!”
Surpriză colosală în Liga 2: liderul Poli Timișoara s-a împiedicat de „lanterna roșie”
Liga 2
Surpriză colosală în Liga 2: liderul Poli Timișoara s-a împiedicat de „lanterna roșie”
Mourinho e atacat pentru gestul făcut pe la spatele jurnalistei: „Cel mai bolnav lucru”
Campionate
Mourinho e atacat pentru gestul făcut pe la spatele jurnalistei: „Cel mai bolnav lucru”
„Lăsați Dinamo să intre în faliment!” » Florin Răducioiu e tot mai contestat. S-a aflat ce salariu va avea în „Ștefan cel Mare”
Superliga
„Lăsați Dinamo să intre în faliment!” » Florin Răducioiu e tot mai contestat. S-a aflat ce salariu va avea în „Ștefan cel Mare”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează