SPORTURI  »  TENIS  »  BCR OPEN ROMÂNIA

Patru români luptă pentru calificarea în turul doi de la BCR Open România! Vezi programul zilei de marţi!

Articol de GSP - Publicat luni, 20 septembrie 2010 00:00

Cea de-a patra zi de la BCR Open România va fi marcată de debutul celor patru tenismeni români prezenţi pe tabloul principal.

 

Victor Hănescu, favorit numărul şase, va juca împotriva ibericului Marcel Granollers, ocupantul poziţiei 94 în clasamentul ATP. Cei doi sportivi s-au mai întîlnit de două ori, ultima dată în 2009, tot pe zgură, la turneul de la Kitzbuhel, cînd românul a avut cîştig de cauză, impunîndu-se cu 6-1, 7-6 (2).

Marius Copil îl va întîlni pe Simone Vagnozzi (Italia), jucător venit din calificări, în timp ce Adrian Ungur îl va avea ca adversar pe favoritul şapte, Andreas Seppi. Cel de-al patrulea român, Victor Crivoi va juca cu Santiago Ventura (Spania), tenismen venit din calificări.

BCR Open România a debutat pe 18 septembrie cu calificările, la Arenele BNR, în timp ce meciurile de pe tabloul principal au început pe 20 septembrie. Finala va avea loc pe Arena Centrală pe 26 septembrie. Preţurile biletelor sunt cuprinse între 10 lei (de luni pînă miercuri, joi - 20 de lei, vineri - 30 de lei, sîmbătă - 40 de lei şi duminică - 50 de lei).

În cea de-a patra zi, se vor desfăşura 10 meciuri pe tabloul de simplu care vor avea în prim-plan pe cei patru jucători din România, plus alţi trei favoriţi, Jeremy Chardy (Franţa), Andreas Seppi (Italia) şi Daniel Gimeno-Traver (Spania). În plus, vor avea loc şi patru întîlniri de pe tabloul de dublu.

PROGRAM MARŢI, 21 septembrie, BCR OPEN ROMÂNIA

  • ARENA CENTRALĂ

11:00 Guillaume Rufin (FRA) - Jeremy Chardy (FRA, 8)

urmat de Simone Vagnozzi (ITA) - Marius Copil (ROU)

nu înainte de ora 16:00 Victor Hănescu (ROU, 6) - Marcel Granollers (ESP)

urmat de Adrian Ungur (ROU) - Andreas Seppi (ITA, 7)

  • TERENUL 1

ora 11:00 Tobias Kamke (GER) - Fabio Fognini (ITA)

nu înainte de ora 13:30 Daniel Gimeno-Traver (ESP) - Carlos Berlocq (ARG)

urmat de Bjorn Phau (GER) - Albert Ramos-Vinolas (ESP)

nu înainte de ora 16:00 Daniel Gimeno-Traver/Pere Riba (ESP/ESP) - Leos Friedl/Filip Polasek (CZE/SVK)

  • TERENUL 2

12:00 Pablo Andujar (ESP) - Maximo Gonzalez (ARG)

nu înainte de ora 14:00 Santiago Ventura (ESP) - Victor Crivoi (ROU)

nu înainte de ora 16:00 Carlos Berlocq/Maximo Gonzalez (ARG/ARG) - Pablo Cuevas/David Marrero (URU/ESP, 4)

  • TERENUL 3

13:00 Simon Greul (GER) - Michal Przysiezny (POL)

nu înainte de ora 14:00 Fabio Fognini/Albert Montanes (ITA/ESP) - Daniele Bracciali/Potito Starace (ITA/ITA)

urmat de Juan Ignacio Chela/Lukasz Kubot (ARG/POL, 3) - Tomasz Bednarek/Michal Przysiezny (POL/POL)

Citește și:
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Internetul a explodat! Cele mai tari meme-uri după ce Spania a învins-o pe Franța în semifinale » „Dictatorul” Mbappe a devenit bebelușul lui Yamal
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Împăcarea momentului în fotbal » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Mbappe nu s-a cenzurat în fața jurnaliștilor
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Luis de la Fuente a dat declarația serii după calificarea Spaniei în finala CM 2026: „Așa am auzit de atâtea ori”
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Profit.ro
DOCUMENT Arme fabricate 100% în România. A fost încheiat totuși un contract pentru armament de infanterie (SAI), finanțat cu 816 milioane euro din SAFE
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează