GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  INFO

Ce urmează în sport

Victor Piţurcă, Piţurcă, Universitatea Craiova

Articol de GSP - Publicat vineri, 24 septembrie 2010 00:00

Bilete cu Napoli, peste trei zile
Steliştii îşi pot achiziţiona tichete doar pentru meciul cu Napoli începînd de luni, 27 septembrie. Partida e prima care se dispută în Ghencea în grupa K a Europa League. Preţurile: 40 lei - peluze, 60 lei - tribuna a II-a, 75 lei - tribuna I, 120 lei - tribuna 0, 220 lei - fotolii. Casele sînt deschise între orele 12:00 şi 18:00, de luni pînă vineri, şi între 10:00 şi 16:00, sîmbăta.

Băiat bun. Piţi va vorbi săptămînal
Victor Piţurcă anunţă că va adopta o nouă politică vizavi de presă. La conferinţa ţinută ieri, preşedintele Silvian Cristescu tocmai îi îndemnase pe jurnalişti să-i mai pună întrebări lui Piţi fiindcă nu se ştie cînd vor mai avea ocazia, dar managerul general al Craiovei a intervenit prompt: "Nu e adevărat! Am hotărît să-mi schimb comportamentul faţă de presă, voi organiza o dată pe săptămînă o întîlnire cu jurnaliştii pentru ca suporterii să afle ultimele noutăţi".

SUPERAMICAL. Cu Italia, la Klagenfurt?
FRF este pe punctul de a perfecta în zilele următoare un superamical cu reprezentativa Italiei, campioana mondială din 2006, care ar urma să se desfăşoare pe 17 noiembrie. Tratativele sînt foarte avansate, iar agenţia "SportFive", cea care se ocupă organizarea partidei, a propus celor două federaţii ca întîlnirea să aibă loc în Austria, la Klagenfurt. Amicalul trebuia să se dispute iniţial pe 7 februarie 2007, la Siena, dar a fost anulat din cauza asasinării unui poliţist la derby-ul sicilian Catania - Palermo.

Citește și:
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele

Îl recunoști? Campion în Liga 1, acum e șofer pe autobuz la el în oraș! Și-a spus povestea neștiută pentru GSP: „Altfel, n-aș putea face față la ce trafic e!”
Superliga

Varianta lui Gael » Monfils explică despărțirea de Elina Svitolina: „Chiar dacă mă doare...”
Tenis

Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Campionate
Șefii lui Bayern sunt îngrijorați de idila lui Lennart Karl cu Zoe
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează