INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CHELSEA

Roman Abramovici vrea să pună pe picioare un bar de noapte chiar sub stadionul lui Chelsea » Stamford Bridge Night Club

Articol de - Publicat duminica, 26 septembrie 2010 00:00

Încă o extravaganţă marca Roman Abramovici. Patronul lui Chelsea şi-a pus în cap să facă un bar de noapte tocmai sub una dintre tribunele stadionului Stamford Bridge, East End!

Revista Building Magazine dezvăluie că e vorba despre o locaţie-gigant, ce va găzdui undeva între 400 şi 500 de oaspeţi.

Aflat deja în construcţie, cu termen de predare în decembrie, clubul va fi dotat cu scenă acţionată hidraulic, dar piesa de rezistenţă e o cascadă de 4 metri înălţime, ce-i va întîmpina pe clienţi la sosire. Numai aceasta face 176.000 de euro din costul total al întregii lucrări, cifrat la 23,4 milioane de euro.

Barul, scrie Building Magazine, ar fi numai pentru uzul exclusiv al miliardarului rus şi al prietenilor săi: "Dacă jucătorii lui Chelsea se numără şi printre <prietenii> lui Abramovici rămîne de văzut".

Primul eşec
Seria de victorii a lui Chelsea în campionat, cinci pînă ieri, a fost stopată de Manchester City: 0-1. Golul lui Tevez a consfinţit o nouă înfrîngere a lui Carlo Ancelotti în duelul managerilor italieni cu Roberto Mancini, care-l bătuse şi sezonul trecut, scor 4-2.

ITALIA. Fanii Romei l-au făcut ţigan pe Chivu!
Chivu a intrat aseară din nou în conflict cu tifosii Romei. Titular pe flancul stîng al defensivei lui Inter, românul a fost provocat de fanii fostei sale echipe, care l-au făcut "ţigan" şi l-au huiduit copios în finalul primei reprize. Chivu nu s-a putut stăpîni, a mers la margine, şi-a scos casca de protecţie, reacţionînd la atacurile rasiste. Iritat şi că este lăsat singur la atacurile Romei, s-a dus să se certe cu cei de pe banca de rezerve şi a primit cartonaş galben, fiind cu greu calmat de Eto'o. (Daniel Scorpie)

GERMANIA. MegaMainz, miniBayern
Liderul-surpriză din Bundesliga, Mainz 05, şi-a continuat marşul triumfal şi ieri, pe terenul lui Bayern: 2-1. A fost a 6-a victorie consecutivă a echipei lui Thomas Tuchel în campionat. Campioana? Aceleaşi probleme la finalizare ca şi pînă acum. Golul său, de 1-1, a fost de fapt un autogol al fundaşului Svensson.

BULGARIA. Matthaus, ironizat de premier
Abia ce-a fost instalat la cîrma "naţionalei" că Lothar Matthaus a şi fost luat în balon de premierul Boiko Borisov: "Nu ştiu ce va reuşi Matthaus la noi, poate cel mult se va mai căsători o dată. Consider că avem antrenori mai buni ca el în ţară, în frunte cu Hristo Stoicikov". Fostul internaţional german a fost căsătorit de patru ori şi are trei copii.

Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate

E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Superliga

Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”

Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (1)
nitoimihairomeo
nitoimihairomeo  •  26 Septembrie 2010, 09:54

Adi tu ce faci? ia vezi cum te duci inapoi la Chelsea ca acolo e de tine! Bar de noapte la stadion! Ce minunatie!O linie o ai gratis din partea casei!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează